Ludovic Orban, huiduit la Universitate. Protestatarii au strigat „PDL-USL, aceeaşi mizerie” VIDEO

Deputatul PNL Ludovic Orban a mers, marţi seară, în Piaţa Universităţii, iar unii dintre protestatari i-au cerut să plece, spunându-i că nu este piaţa lui şi scandând "PDL-USL, aceeaşi mizerie", avertizându-l totodată: "Orbane, pleacă de aici, că dai de belea!".
Economica.net - mar, 17 ian. 2012, 19:39

Orban a sosit în Piaţa Universităţii în jurul orei 21.00, la gura de metrou dinspre strada Ion Câmpineanu, însoţit de un grup care scanda: „Legea lustraţiei” şi „Jos comuniştii”

Grupul în care se afla Orban a fost imediat înconjurat de circa 30 de protestatari, în majoritate tineri, care i-au reproşat liberalului că este la fel ca toţi ceilalţi politicieni.

„PDL-USL, aceeaşi mizerie”, i-au strigat tinerii lui Orban.

Ei i-au reproşat lui Orban că face parte din sistemul politic pe care ei îl critică şi, astfel, nu are ce să caute în Piaţa Universităţii, la miting.

„Ai făcut accident şi ai plecat de la locul accidentului. Faci parte din sistemul politic pe care noi îl criticăm. Eşti la fel cu toţi ceilalţi”, i-au spus tinerii lui Orban, potrivit Mediafax.

Liberalul a răspuns că au posibilitatea de a alege pe cine vor şi că el este un cetăţean al României care are dreptul de a merge în Piaţa Universităţii pentru a protesta.

„Piaţa e a poporului”, i-au replicat tinerii, mulţi din aceştia cerându-i lui Orban să plece.

Unul din cei care îl însoţeau pe Orban le-a spus tinerilor: „Voi ştiţi cine este acesta? Acesta este un om anti-Băsescu”.

„Atunci să vină în Piaţă”, a replicat un tânăr.

Însă alţi participanţi la protestul din Piaţa Universităţii l-au huiduit pe fostul ministru liberal. Unul dintre aceştia i-a spus ameninţător: „Orbane, pleacă de aici, că dai de belea!”.

Peste 600 de persoane protestează, marţi seară, pentru a cincea zi consecutiv, în faţa Teatrului Naţional din Piaţa Universităţii.

Protestele de la Bucureşti continuă în ciuda deciziei fondatorului SMURD Raed Arafat de a reveni în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Sutele de oameni din centrul Capitalei scandează lozinci împotriva preşedintelui, împotriva premierului şi a ministrului Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea. Ei au bannere cu mesaje împotriva acestora şi îndemnă la continuarea protestelor până la „căderea” lui Traian Băsescu.

Manifestanţii sunt înconjuraţi de dispozitive de jandarmi.

Acţiuni de protest au loc marţi, pentru a cincea zi consecutiv, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile rusești pe cale maritimă de produse petroliere au scăzut ușor în luna mai, potrivit calculelor Reuters
Exporturile zilnice ale Rusiei de produse petroliere pe cale maritimă au scăzut cu 0,2% în mai, faţă de aprilie, la 8,016 milioane de tone metrice, perturbările în urma atacurilor dronelor......
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia intenționează să-și crească forțele armate cu 40.000 de soldați până în 2033
Italia pregăteşte o reformă majoră a forţelor sale armate, prin care se va introduce un nou sistem naţional de rezervişti ...
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape
Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în ...
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
FMI a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei zonei euro în 2026 și în sus prognoza privind inflația
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei zonei euro în acest an şi ...