Ludovic Orban: În județele Argeș și Brașov sunt câte trei localități care sunt evaluate pentru a se impune carantina

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că autorităţile au în evaluare câte 3 localităţi din judeţele Argeş şi Braşov, unde, dacă va fi necesar, va fi dispusă măsura carantinării, întrucât, a explicat el, odată cu intrarea în vigoare a legii, există posibilitatea de a impune carantina zonală pentru comunităţi locale sau pentru zone.
Economica.net - mar, 21 iul. 2020, 17:39
Ludovic Orban: În județele Argeș și Brașov sunt câte trei localități care sunt evaluate pentru a se impune carantina

„Nu suntem în situaţia de a carantina un judeţ, niciun judeţ. La ora actuală există un număr de localităţi care sunt sub urmărire, sub supraveghere. Încă nu este demarată procedura pentru carantinarea niciunei comunităţi, dar sunt un număr… În Argeş, de exemplu, sunt 3 localităţi care sunt sub evaluare şi, în cazul care continuă răspândirea virusului, se poate dispune suspendarea. În Braşov sunt 3 sau 4 localităţi. S-a făcut o evaluare pe localităţi. Deocamdată nu s-a luat nicio astfel de măsură, dar dacă va fi necesar, nu vom ezita să luăm astfel de decizii. Deciziile se iau, evident, la propunerea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu avizul INSP, DSP, prin ordinul comandantului”, a declarat Ludovic Orban la finalul videoconferinţei cu prefecţii pe tema gestionării crizei sanitare, în contextul în care Legea carantinării şi izolării a intrat în vigoare.

El a explicat că odată cu intrarea în vigoare a legii, „există această posibilitate de a dispune carantina zonală pentru comunităţi locale sau pentru zone, în cazul în care este o răspândire a virusului semnificativă, care nu este în focare”.

„Dacă într-o localitate – de exemplu, un sat sau un cartier sau o localitate, o comună sau un oraş – există o răspândire a virusului, un număr de cazuri care depăşeşte numărul de cazuri de minimum trei cazuri la mia de locuitori, se poate dispune carantinarea zonală şi se pot dispune măsuri restrictive pentru zona care este carantinată, ţinând cont, în mod evident, de cauza principală care a dus la răspândirea virusului pentru a contracara, practic, prin măsurile restrictive, pentru a diminua riscul de răspândire a virusului”, a spus Orban.

Întrebat care sunt acele localităţi care ar putea fi carantinate, premierul a replicat: „Nu vă dau astfel de informaţii. Când vor fi localităţi, vom demara procedura şi vom anunţa public”.

„La evaluarea unei comunităţi nu se iau în calcul focarele. De exemplu – dacă este focar un spital sau focarul e un cămin de bătrâni. Numărul de cazuri calculate nu sunt legate de numărul de cazuri din focarul respectiv, pentru că măsura de carantinare se ia numai atunci când există răspândire în comunitate şi trebuie luate măsuri de restricţie. Dar deocamdată nu… Când vom definitiva procedura pentru astfel de decizii de carantinare zonală, le vom anunţa public pe toate şi cu toate argumentele”, a completat Ludovic Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie – Şomajul în rândul tinerilor creşte riscul unei „generaţii pierdute” (raport)
Marea Britanie – Şomajul în rândul tinerilor creşte riscul unei „generaţii pierdute” (raport)
Şomajul în rândul tinerilor din Marea Britanie, care a urcat vertiginos în ultimii ani, va continua această creştere dacă nu se va lua nicio măsură, sporind riscul unei 'generaţii......
O firmă din România revoluționează războiul aerian: Ce este INTERJET, drona autonomă care vânează ținte cu 500 km/h
O firmă din România revoluționează războiul aerian: Ce este INTERJET, drona autonomă care vânează ținte cu 500 km/h
Compania românească OVES Enterprise dezvoltă INTERJET, o nouă generație de interceptor aerian autonom destinat combaterii ...
Cheltuielile cu apărarea vor depăşi 3% din PIB-ul statelor membre UE până în 2040 (studiu)
Cheltuielile cu apărarea vor depăşi 3% din PIB-ul statelor membre UE până în 2040 (studiu)
Cheltuielile pentru apărare sunt estimate să ajungă la cel puţin 3% din produsul intern brut al statelor membre ale Uniunii ...
Premieră în băncile din România. Factoringul de la BCR, conectat direct la e-Factura ANAF
Premieră în băncile din România. Factoringul de la BCR, conectat direct la e-Factura ANAF
Profluo, platforma românească de automatizare a proceselor financiare prin agenți AI, a încheiat un parteneriat strategic ...