Ludovic Orban: Nu poate fi vorba de prezenţa spectatorilor la meciuri după 15 iunie; e foarte complicat cu galeriile UPDATE

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului, Ministerului Sănătăţii, Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal, că nu se pune în discuţie prezenţa spectatorilor în tribune la meciurile din Liga I după 15 iunie, când se va relua competiţia, el precizând că este foarte complicat de controlat galeriile din punct de vedere al distanţării sociale, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 11 iun. 2020, 07:15
Ludovic Orban: Nu poate fi vorba de prezenţa spectatorilor la meciuri după 15 iunie; e foarte complicat cu galeriile UPDATE

„Am dorit să avem o discuţie care să marcheze debutul competiţiei (n.r. – Ligii I) şi să vedem în ce măsură putem să avem o colaborare şi să asigurăm condiţii de desfăşurare a meciurilor care să reducă la maximum riscurile de infectare. Îmi pare rău că am închis pe 12 martie (n.r. – competiţiile sportive), dar nu am avut ce face. Ca reluare a campionatului am fost însă un pic mai rapizi ca alţii. Iar eu vă spun din capul locului că nu poate fi vorba de prezenţa spectatorilor la meciuri după 15 iunie. E foarte greu de controlat... pentru că dacă dai drumul la spectacole (n.r. – meciuri), îţi vin galeriile şi e super complicat de a asigura reguli de distanţare sau alte lucruri. Dar vom vedea, dacă lucrurile evoluează bine, într-o perspectivă rezonabilă, se poate vorbi şi despre lucrul acesta (n.r. – prezenţa spectatorilor la meciuri)”, a spus Orban.

„Rugămintea mea este ca tot ce aţi discutat cu ministrul Sănătăţii şi ministrul Sportului să încercaţi să asiguraţi. Adică să convingeţi cluburile să respecte aceste reguli, pentru că ar fi păcat să apară cazuri de infectare… ar pune într-o lumină proastă… (n.r. – fotbalul)… dar eu cred că dacă lucrurile sunt OK, se poate… mai ales că sunteţi şi deschizători de drumuri în materie de competiţii. Într-un fel, în funcţie de succesul redeschiderii competiţiei la fotbal atunci probabil şi la alte sporturi se vor putea lua măsuri similare”, le-a transmis premierul reprezentanţilor FRF şi LPF.

Orban a menţionat că pentru moment nu se pot relua antrenamentele colective la nivel de copii şi juniori. „Decizia de a relua (n.r. – antrenamentele colective la copii şi juniori) este foarte grea. Aţi văzut că au fost guverne care nu au închis şcolile în primă fază şi nu au protejat copiii, iar apoi au fost nevoiţi să îşi ceară scuze. Aici trebuie multă atenţie pentru că e vorba de copii. Dar vom analiza”, a menţionat el.

Prim-ministrul Ludovic Orban a avut, joi dimineaţă, o întâlnire la sediul Guvernului cu preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, vicepreşedintele FRF, Octavian Goga, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, şi secretarul general al LPF, Justin Ştefan, la care au participat ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi consilierul onorific al prim-ministrului pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti, Gheorghe Popescu.

Ediţia 2019-2020 a Ligii I la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, se va relua începând cu 12 iunie, primul meci programat fiind Universitatea Craiova – FC Botoşani (vineri, ora 20:00, etapa a 3-a a play-off-ului).

Echipele de fotbal şi-au reluat activitatea la 15 mai, când autorităţile statului au permis antrenamentele în grupuri restrânse, în condiţii de izolare.

Începând cu data de 1 iunie, autorităţile au permis organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în aer liber (cu excepţia sporturilor de contact), fără spectatori, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Justin Ştefan – Am primit promisiuni din partea MS că putem avea spectatori din acest sezon

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a declarat, joi, la sediul Guvernului, că a primit promisiuni, din partea Ministerului Sănătăţii, că la meciurile din Liga I ar putea asista spectatori chiar din acest sezon, după o nouă evaluare a cazurilor de COVID-19 care va avea loc pe 1 iulie.

„Ştiu că premierul era un iubitor de fotbal şi am profitat un pic de chestiunea asta şi ne-am bazat pe sprijinul dânsului. Am apreciat foarte mult sprijinul Guvernului pentru fotbal şi aici mă refer la ordonanţele care au apărut iniţial şi pe care domnul ministru Stroe le-a sprijinit, a fost acel sprijin financiar în zona de şomaj tehnic şi zona de suspendare de activitate sportivă. Am apreciat foarte mult colaborarea cu domnul ministru Stroe, cred că am vorbit cu domnul Stroe cât am vorbit cu toţi ceilalţi miniştri ai sportului. Am colaborat bine, a fost tot timpul alături de noi. Şi Ministerul Sănătăţii a fost alături de noi. Apropo de spectatori, am primit o promisiune că putem avea şanse să avem spectatori din sezonul ăsta dacă ne vom face treaba cum trebuie în următoarele săptămâni şi putem avea o nouă evaluare la 1 iulie. Cred că după ce vom încheia această pandemie putem continua colaborarea, cred că avem de lucru pe Legea Sportului”, a declarat Ştefan.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...