Lufthansa oferă 250 milioane de euro pentru o mare parte din flota şi angajaţii Alitalia

Transportatorul aerian german Lufthansa a oferit 250 de milioane de euro pentru a prelua cea mai mare parte din flota şi jumătate din angajaţii companiei italiene Alitalia, a declarat marţi pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar.
Economica.net - mar, 14 nov. 2017, 17:25
Lufthansa oferă 250 milioane de euro pentru o mare parte din flota şi angajaţii Alitalia

Alitalia, care a făcut profit doar de câteva ori în istoria sa de 70 de ani, a fost pusă sub administrare specială la începutul acestui an după ce salariaţii companiei au respins un plan de restructurare care prevedea diminuări de salarii şi concedieri.

Lufthansa este una din cele şapte companii care au depus oferte angajante pentru Alitalia până la data de 16 octombrie.

Sursele citate de Reuters susţin că reprezentanţi de la Lufthansa, inclusiv preşedintele diviziei italiene a transportorului german, Air Dolomiti, se vor întâlni joi cu cei trei comisari care sunt responsabili de administrarea Alitalia pentru a discuta oferta lor. ‘Va avea loc o întâlnire joi la care va participa şi preşedintele Air Dolomiti, Joerg Eberhard. Aceasta nu este prima întâlnire cu comisarii. Lufthansa îşi va prezenta propriul plan’, a precizat una dintre surse.

Guvernul de la Roma este interesat de vânzarea în totalitate a Alitalia, chiar dacă precizează că pot fi acceptate oferte distincte pentru activităţile de zbor şi cele de handling.

În schimb, sursele citate de Reuters susţin că Lufthansa ar vrea să preia un număr de 90-100 de aparate din flota de 123 de avioane a Alitalia. La rândul său, cotidianul italian Il Messaggero susţine că grupul german nu este interesat de serviciile de handling ale Alitalia. În consecinţă, Lufthansa propune să preia doar aproximativ 6.000 din cei aproape 12.000 de angajaţi ai Alitalia.

Alitalia, odată un simbol al renaşterii economice a Italiei după război, se chinuie în prezent să concureze pe piaţa sa internă cu companiile aeriene low-cost şi trenurile de mare viteză. Autorităţile de la Roma au respins varianta naţionalizării Alitalia însă soarta companiei este un subiect politic delicat şi orice restructurări dure solicitate de un investitor străin riscă să provoace ample proteste.

Pe lângă Lufthansa şi compania britanică low-cost easyJet a făcut o ofertă pentru anumite active ale Alitalia. De asemenea fondul american de investiţii Cerberus şi-a exprimat şi el interesul pentru Alitalia dar în afara procesului oficial de vânzare.

Te-ar mai putea interesa și
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Drumul Expres Focșani – Brăila, încă în faza exproprierilor: CNIR a primit șapte oferte pentru serviciile cadastrale
Compania Națională de Investiții Rutiere a primit șapte oferte la contractul pentru achiziția serviciilor de întocmire a documentațiilor cadastrale, rapoartelor de evaluare și asigurarea......
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de parcurs este mult mai dificil, spune Nazare
„Greul de abia vine” – România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, ce mai avem de ...
România se află la jumătatea drumului de consolidare fiscală, iar această jumătate pe care o mai avem de parcurs este ...
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
VIDEO Constructorul de autostradă din Turcia care a realizat 30% din lucrările la un drum din România în șase luni
Constructorul turc Nurol a ajuns la un stadiu fizic de 30% pe șantierul Centurii Timișoara Vest, la șase luni de la Ordinul ...
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
VIDEO Utilaj nou la lucru pe o autostradă din România
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău anunță miercuri lucrări de întreținere pe A7, lotul 1 Dumbrava ...