Lufthansa va anula 750 de zboruri din cauza grevei piloţilor. 80.000 de pasageri, afectaţi

Operatorul aerian german Lufthansa va anula 750 de zboruri, adică aproape jumătate din totalul curselor, din cauza grevei piloţilor, planificată miercuri, situaţie care va afecta mii de pasageri transmite Reuters.
Economica.net - mar, 17 mart. 2015, 15:44
Lufthansa va anula 750 de zboruri din cauza grevei piloţilor. 80.000 de pasageri, afectaţi

Greva va afecta zborurile pe distanţe scurte şi medii din toată Germania, a anunţat, luni seară, Sindicatul Piloţilor – Vereinigung Cockpit (VC). Acţiunea de protest nu va afecta, în schimb, subsidiarele Germanwings, Eurowings, Air Dolomiti, Swiss Airlines, Austrian Airlines şi nici zborurile pe distanţe lungi ale Lufthansa.

Cockpit, sindicat care are aproximativ 9.300 de membri, se opune intenţiei conducerii Lufthansa de a elimina sistemul de pensionare anticipată, care le permite piloţilor să iasă la pensie la 55 de ani. Astfel, piloţii de la Lufthansa vor să menţină posibilitatea de a se pensiona anticipat la 55 de ani cu 60% din salariu, înainte de a ajunge la vârsta oficială de pensionare de 65 de ani.

Lufthansa intenţionează să opereze, miercuri, aproximativ 1.400 de zboruri, iar greva va afecta 80.000 de pasageri, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei germane.

Grevele piloţilor şi personalului de securitate au costat Lufthansa 232 de milioane de euro în 2014.

Grupul Lufthansa, care cuprinde mai multe companii ariene, trece de mai multe luni printr-o perioadă dificilă, din cauza grevelor repetate ale piloţilor. Ultima acţiune de protest a afectat zborurile Germanwings timp de două zile, la mijlocul lunii februarie, când aproape 340 de zboruri cu plecare din Germania au fost anulate.

Te-ar mai putea interesa și
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează să fie amplasată în județul Constanța. Tot în aceeași zonă,......
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești. Ce spune MApN
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ...
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...