Luminile şi umbrele celor zece ani ai lui Barroso la conducerea Comisiei Europene – sinteză

Extinderea Uniunii Europene către statele din estul continentului iese în evidenţă ca una dintre realizările cele mai semnificative, întrucât în zece ani blocul comunitar aproape şi-a dublat numărul de membri, devenind un gigant atât în privinţa populaţiei cât şi al teritoriului. În paralel, adoptarea Tratatului de la Lisabona a creat cadrul de funcţionare al unei Uniuni cu 28 de membri, după ce eşecul Tratatului Constituţional a creat o situaţie de criză instituţională.

Pe de altă parte, alegerea noului preşedinte al Comisiei ţinându-se cont şi de opţiunile exprimate de cetăţenii europeni la scrutinul europarlamentar este de asemenea un progres în funcţionarea instituţiilor comunitare.

O reuşită a Comisiei Barroso a fost şi păstrarea integrităţii zonei euro, care nu s-a destrămat, cum mulţi se temeau la începutul crizei economice. Mai mult decât atât, moneda comună a ieşit din zona de turbulenţe cu noi reguli de guvernanţă fiscală menite să prevină posibile derapaje viitoare.

Tot pe plan economic, piaţa unică a fost consolidată în urma unor noi politici, mai ales în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, unde costurile pentru cetăţeni şi mediul privat s-au redus considerabil.

În ce priveşte nerealizările din ultimii zece ani, ‘digestia’ dificilă a extinderii către est a slăbit coeziunea internă a edificiului comunitar, apărând tot mai multe păreri că Uniunea Europeană nu era pregătită să-şi asume o lărgire de o asemenea anvergură.

Comisia Barroso nu a reuşit să monitorizeze deplin statele membre, lucru dovedit în cazul Greciei, care şi-a falsificat statisticile pentru a-şi disimula dificultăţile economice. De asemenea, executivul comunitar a contribuit la îndatorarea excesivă a unor state cărora le-a acordat fonduri ce au fost cheltuite pe proiecte nesustenabile.

Un eşec major al lui Barroso este rata ridicată a şomajului. Măsurile anticriză, bazate mai ales pe austeritate şi consolidarea disciplinei bugetare, au avut ca efect creşterea numărului celor fără loc de muncă.

Pe plan strict politic, în timpul mandatului comisiei care-şi încheie activitatea partidele eurosceptice au înregistrat o creştere considerabilă de popularitate. Odată cu acest fenomen, îndepărtarea Marii Britanii de blocul comunitar, pe care se gândeşte serios să-l părăsească, este o altă moştenire lăsată de Barroso succesorului său, Jean-Claude Juncker, care va trebui să găsească soluţii pentru ca UE să nu piardă un membru atât de important. Prăpastia care s-a deschis între Bruxelles şi Londra nu este responsabilitatea exclusivă a lui Barroso, dar el nu a anticipat-o, astfel că nu a reuşit nici să o evite.