MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații

Cetăţenii români din Irlanda de Nord sunt rugaţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite zonele în care au loc demonstraţii sau în care circulaţia este restricţionată, transmite, joi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE), relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 12 iun. 2025, 18:51
MAE le recomandă cetățenilor români din Irlanda de Nord să evite zonele în care au loc demonstrații

Ministerul arată că, în contextul tensiunilor actuale, ambasadoarea României, Laura Popescu, a avut şi o discuţie telefonică cu Hilary Benn, ministrul pentru Irlanda de Nord din guvernul de la Londra.

„Ambasada României la Londra şi Consulatul General al României la Edinburgh au întreprins multiple demersuri în vederea clarificării situaţiei cetăţenilor români afectaţi de incidentele din Ballymena şi stabilirea unui dialog cu autorităţile relevante, în vederea sancţionării celor vinovaţi şi a luării măsurilor necesare asigurării protecţiei cetăţenilor români”, precizează MAE.

Totodată, ministerul român arată că „o misiune diplomatică sau un oficiu consular nu poate să se substituie în vreun fel autorităţilor statului de reşedinţă”.

„În acelaşi timp, fiind vorba de investigaţii aflate în curs, atât Ambasada României la Londra, cât şi Consulatul General al României la Edinburgh menţin dialogul cu autorităţile relevante implicate în ancheta referitoare la cei doi cetăţeni români reţinuţi în data de 7 iunie”, completează MAE.

Ministerul mai aminteşte că orice persoană care se află în pericol trebuie să apeleze numărul de urgenţă 999 sau 112.

De asemenea, persoanele care au informaţii despre incidente violente şi doresc să le transmită poliţiei pot apela numărul 101 sau pot face un raport online la www.psni.police.uk/report. De asemenea, pentru raportări sub protecţia anonimatului este disponibil numărul Crime Stoppers – 0800 555 111 sau website-ul www.crimestoppers-uk.org.

Cetăţenii români care au nevoie de asistenţă consulară pot apela numărul de telefon pentru situaţii de urgenţă al Consulatului General din Edinburgh – 00447951858445.

Nouă poliţişti au fost răniţi şi şase persoane au fost arestate, inclusiv trei adolescenţi, în urma celei de-a treia nopţi de violenţe anti-imigraţie în Irlanda de Nord, a anunţat poliţia joi, transmite AFP.

Confruntările au avut loc în principal în oraşul Ballymena, unde indivizi au atacat din nou forţele de ordine, aruncând cu cocktailuri Molotov, artificii şi alte proiectile, precum şi cu un topor, potrivit poliţiei. Poliţia a folosit din nou un tun cu apă pentru a dispersa mulţimea.

Un centru de agrement, unde fuseseră cazate temporar familii strămutate din cauza revoltelor din Ballymena, a fost incendiat în Larne, la aproximativ 30 de kilometri distanţă, fără a exista răniţi.

Ballymena este epicentrul acestor revolte, declanşate de inculparea a doi adolescenţi pentru tentativă de viol asupra unei tinere din oraşul situat la circa 50 de kilometri nord de Belfast.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump susține că va rezolva orice problemă de acces la rețeaua Starlink în Ucraina
Donald Trump susține că va rezolva orice problemă de acces la rețeaua Starlink în Ucraina
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicaţii Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea......
Hidroelectrica se îndreaptă împotriva fostului președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei, Silviu Răzvan Avram, la o zi de la plecarea lui din funcție. Societatea vrea să recupereze de la acesta 160.000 de lei
Hidroelectrica se îndreaptă împotriva fostului președinte al Consiliului de Supraveghere al companiei, Silviu Răzvan ...
Hidroelectrica a anunțat astăzi acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Adunarea Generală Ordinară ...
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor în județul Hunedoara
UniCredit acordă un împrumut de 46 de milioane de lei pentru construirea unei fabrici de componente pentru industria regenerabilor ...
UniCredit Bank anunță că susține dezvoltarea unei noi investiții industriale în orașul Petrila, din județul Hunedoara, ...
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a deschis resturantul cu numărul 25 din România
Popeyes a inaugurat ieri primul restaurant din Galați, acestat fiind al cincilea oraș din România unde lanțul de restaurante ...