Magazin online de vinuri cu servicii de somelier personal. winedeals.ro, cel mai mare pe această piață, vrea pe Seedblink pentru a putea implementa AI în platforma sa

DesprevinMedia, compania fondată de antreprenorii Alex Dona și Marina Samoilă, care operează winedeals.ro, cel mai mare magazin online de vinuri din România în funcție de numărul de produse listate, și desprevin.ro, o platformă de e-commerce și conținut dedicat pasionaților de vinuri, are în plan să se listeze pe Seedblink, platforma de investiții în startup-uri tech europene. Cu o parte din banii astfel strânși, compania va implementa în magazinul online un serviciu de somelier virtual personal.
Alina Stanciu - sâm, 17 sept. 2022, 13:11
Magazin online de vinuri cu servicii de somelier personal. winedeals.ro, cel mai mare pe această piață, vrea pe Seedblink pentru a putea implementa AI în platforma sa

DesprevinMedia este evaluată la 3,5 milioane de euro pre-money, iar antreprenorii își doresc ca sumele pe care le vor atrage din platformă să fie investite atât în tehnologii AI pentru cele două platforme, cât și în dezvoltarea mărcilor proprii de vin.

“winedeals.ro este o platformă la început de drum, dar foarte aspirațională. Și, având în vedere numărul foarte mare de vinuri din ofertă, ceea ce face alegerea foarte dificilă, ne dorim să funcționeze ca un somelier personal pentru publicul nostru.  Cu ajutorul Inteligenței Artificiale vom putea recomanda vinuri similare cu cele pe care clientul le-a mai comandat, în zona lui de preț.  Până la finalul anului viitor sperăm să avem implementată partea de somelier personal”, a explicat, pentru Economica, Alex Dona, Chief Drinking Officer.

Platforma winedeals are listate 4.600 de etichete, dintre care peste 1600 sunt din România. Magazinele vând inclusiv în schimbul cardurilor cadou Edenred, iar din luna august au listat pe platforma Glovo, cu livrare în București și Brașov, cele două etichete marcă proprie: Nea Florică (alb și roșu) și Primul (roșu și rose).

Brandul privat, de trei ori mai profitabil și o metodă de diferențiere

În ceea ce privește mărcile proprii, cele două platforme de e-commerce dedicate vinului și-au dezvoltat o serie de etichete private în colaborare cu diverse crame locale. Compania a creat deja, în cei aproximativ doi ani de la lansarea desprevin.ro, trei branduri proprii cu șapte etichete( sortimente).

Dintre acestea, brandul Primul este primul vin itinerant din lume, ceea ce înseamnă că în fiecare an este realizat cu o altă cramă, fiind ansamblat de co-fondatoarea Marina Samoilă, wine expert. Vinul sub această marcă se vinde, de asemenea, în serie limitată. “În România sunt puține inițiative de etichete proprii (ale marilor lanțuri de magazine fizice n.red), dar niciuna nu vine așa puternic. Însă, la nivel mondial, piața aceasta este mult mai dezvoltată. Noi am gândit aceste mărci pentru a demonstra că se poate și, evident, generează profit. Este cam de trei ori mai rentabil să vinzi branduri proprii decât orice alt vin. Dar, pe de altă parte,  pentru mărcile private trebuie să investești tu în promovare”, a mai spus co-fondatorul care vizează inclusiv producția de vin spumant sub brand propriu.

Potrivit acestuia, compania produce, spre exemplu, doar 6.000 de sticle de Primul roșu pe an, strategia fiind de a ajusta profitabilitatea din preț și nu din volume.

“Ca business, planul nostru este să creștem de trei ori de la ana la an, iar în doi ani vizăm o cifră de afaceri de 15 milioane de lei. De asemenea, 2024 va fi momentul trecerii pe profit operațional”, a mai explicat Alex Dona.

Coșul mediu la cel mai mare magazin online de vinuri sare de 350 de lei

În medie, pe cele două platforme pe care  le dețin cei doi antreprenori, coșul mediu este de aproximativ 350 de lei. Cumpărătorii sunt atât din țară cât și din străinătate, persoane fizice sau juridice, iar vinurile cele mai cumpărate sunt românești, din Italia și Franța. „Din punct de vedere al coșului mediu, cred că ne poziționăm sus, având în vedere că vindem exclusiv vin. Pe winedeals.ro avem clienți care caută și cumpără vin de 12 lei, dar și clienți care caută șampanie sau vinuri foarte scumpe. Am avut, spre exemplu, și o  vânzare istorică pentru un magazin online de acest tip – o sticlă de 12 litri de șampanie care a costat 8.500 de lei. Așadar, consumatorii noștri sunt împărțiți, dar am observat și aici schimbările semnalate la nivel mondial de mai mult timp. Consumatorii se îndreaptă tot mai mult către vinurile premium. Crește valoarea achiziției vs cantitate”, explică și Marina Samoilă.

Cât despre impactul războiului din Ucraina și condițiilor macroeconomice ce au urmat, cei doi antreprenori vorbesc despre fluctuații haotice, greu de previzionat. “Partea bună la vin, adaugă însă Alex Dona, este că oamenii care beau vin nu vor renunța la vin doar pentru că este scump. Cel mult vor achizitiona mai rar, dar nu vor exclude complet vinul din coșul de cumpărături”.

 Prețurile vinului, afectate de războiul din Ucraina

Modificări majore au apărut și vor apărea și în ceea ce privește costurile și implicit prețurile.

“Prețul la sticlă, la dopuri, la etichete s-a dublat. Până acum însă, anul acesta, nu am primit creșteri de la transportatori, iar pe zona de producție partea bună este că vinul a fost deja produs. Au fost, într-adevăr scumpiri în primăvară, de 10-15%, și ne așteptăm ca producțiile următoare sa vină cu un preț mai mare la aceeași calitate. Ca perioadă de timp, totul depinde de când se termină stocurile pe care le mai au cramele”, a mai explicat Alex Dona, potrivit căruia cramele au încă stocuri de care doresc să scape oferind discounturi.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...