MAI: De la începutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale (Video)

De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, cu o medie de aproximativ 43 evenimente pe zi, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Monica Dajbog, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 08 iun. 2024, 12:30
MAI: De la începutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale (Video)

Sâmbătă, la ora 07:00, s-a încheiat oficial campania electorală, fiind interzise de la acest moment acţiunile de promovare electorală, precum lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip. Persoanele care continuă acţiunile de campanie electorală pot fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 1.400 şi 2.000 de lei.

Campania electorală s-a desfăşurat în condiţii de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără evenimente grave, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

„De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente pe zi, faţă de 46 evenimente pe zi la alegerile anterioare. Comparativ cu numărul evenimentelor sesizate pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile similare anterioare – locale din anul 2020 şi europarlamentare din anul 2019, se constată scăderea acestora cu 5,5%. Din totalul de 1.250 de incidente semnalate 71 sunt în curs de verificare şi 158 nu s-au confirmat. 160 de sesizări nu au fost de competenţa MAI aşa că au fost transmise pentru competentă soluţionare altor autorităţi: 130 către Autoritatea Electorală Permanentă, 24 către Biroul Electoral Central şi 6 către Birourile Electorale Judeţene”, a declarat Dajbog.

Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 375 de sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156 de sesizări şi afişarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 140 de sesizări.

Efectivele MAI au aplicat 453 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 257 de amenzi în valoare de peste 187.000 lei şi 195 de avertismente. Totodată, s-au întocmit 412 dosare penale cu privire la posibile infracţiuni.

În timpul campaniei electorale, efectivele MAI au asigurat măsurile pentru desfăşurarea în siguranţă a 1.115 manifestări electorale în 458 de localităţi din 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti, fără a fi înregistrate evenimente deosebite.

Cele mai multe manifestări au fost organizate în judeţele Ilfov (342), Dolj (174), Giurgiu (111), Bihor (69), Sibiu (68) şi s-au desfăşurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii – 306 sau marş – 293.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...