Miercuri mai vine o ordonanță militară, printre altele se va specifica în ea obligativitatea deschiderii piețelor agroalimentare

Obligativitatea deschiderii pieţelor agroalimentare va fi inclusă miercuri de către Guvern într-o ordonanţă militară, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Adrian Oros (foto), informează Agerpres.
Economica.net - mar, 07 apr. 2020, 18:26
Miercuri mai vine o ordonanță militară, printre altele se va specifica în ea obligativitatea deschiderii piețelor agroalimentare

Acesta a susţinut că pieţele trebuie să rămână deschise, deoarece magazinele mici de cartier au rămas şi ele deschise.

„O parte din pieţe au fost închise, şi de aceea am făcut apel încă de la începutul crizei către administraţiile publice locale să lase pieţele deschise, pentru că sunt singurele locuri în care producătorii locali pot să-şi vândă produsele, mai ales produsele de sezon, şi că, respectând nişte măsuri impuse de nişte autorităţi pentru prevenirea răspândirii virusului, în aceste pieţe agroalimentare se poate face comerţ civilizat. Dacă magazinele de colţ de stradă de 10 metri pătraţi au rămas deschise, nu văd de ce nu ar rămâne deschise şi aceste pieţe. Am continuat cu acest apel şi mâine o să prindem chiar într-o ordonanţă militară obligativitatea deschiderii pieţelor, cu asigurarea, desigur, a măsurilor de combatere a răspândirii virusului”, a afirmat Adrian Oros, la Realitatea Plus.

Ministrul Agriculturii a menţionat că există tot mai multe stocuri de produse alimentare la producători şi la procesatori, pe fondul scăderii cumpărăturilor făcute de populaţie şi pe fondul închiderii sistemului HoReCa.

„Pe de altă parte, ne interesează şi stocurile care se adună la producători şi la procesatori, pentru că, dacă în prima săptămână după declararea stării de urgenţă, am constatat cu toţii rafturi goale şi preţuri crescute, în ultimele săptămâni constatăm altceva: sunt foarte multe stocuri la producătorii şi la procesatorii noştri, stocuri de lapte şi produse lactate, de carne de vită, de carne de pui, de peşte, de legume, iar ei ne semnalează că nu au ce să facă cu aceste stocuri. E o schimbare de comportament a cumpărătorilor, care reacţionează emoţional într-o situaţie de criză, este şi o volatilitate a pieţelor şi a preţurilor, în aşa fel încât au apărut aceste stocuri. Sunt foarte mulţi agenţi economici, atât procesatori cât şi producători, care lucrau cu sistemul HoReCa. Acest sistem acum s-a închis, iar stocurile se adună. De asemenea, cumpărătorii, datorită restricţiilor de circulaţie, cumpără mult mai puţin”, a subliniat Adrian Oros.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...