1EUR = 4.8738 RON | Bucureşti 10 º

Imobiliare

Majoritatea proprietarilor de sedii office se așteaptă ca piața să recupereze pierderile începând cu 2021

Aproape 70% dintre proprietarii și chiriașii din piața spațiilor de birouri consideră că epidemia de Covid-19 va continua să le afecteze activitatea pe tot parcursul acestui an, primele semne de recuperare fiind așteptate începând cu 2021, potrivit unui studiu realizat de Colliers International în rândul a 60 de proprietari și peste 100 de chiriași. În timp ce majoritatea chiriașilor se așteaptă ca angajații lor să revină la birou până în toamnă, reprezentanții pieței de birouri își fac griji că impactul crizei epidemiologice pe piața imobiliară va fi cel puțin similar cu criza financiară din 2009. 

16 apr, 2020 | | ECONOMICA.net

Un sfert dintre chiriași se așteaptă să își reia activitatea la birou chiar din luna mai, în timp ce 67% cred că acest lucru se va întâmpla pe perioada verii, potrivit studiului Colliers International realizat în rândul chiriașilor, dintre care aproape 30% reprezintă companii cu peste 1.000 de angajați, având relevanță în piața de spații de birouri.

Aproximativ 55% dintre ei se confruntă deja cu un impact negativ sau oarecum negativ asupra activității pe fondul epidemiei de Covid-19, cei care sunt activi în domenii precum medical, comerț cu amănuntul și birouri de tip open space fiind cei mai afectați. Doar 16% spun că activitatea lor nu a fost afectată până în prezent și 6% au înregistrat chiar un impact pozitiv într-o anumită măsură.

„Cei mai mulți sunt afectați de reducerea veniturilor sau de faptul că au fost nevoiți să amâne sau chiar să anuleze planuri de extindere, iar unii se confruntă inclusiv cu dificultăți în lanțul de aprovizionare. În timp ce 84% dintre chiriași spun că echipele lor lucrează acum de acasă, revenirea la birou cât mai curând posibil reprezintă primul pas spre recuperare. Având în vedere nivelul actual de incertitudine, situația s-ar putea schimba în orice moment.  O evoluție pozitivă poate fi fezabilă, cu condiția ca măsurile luate de guverne și de băncile centrale să fie cât mai eficiente”, declară Sebastian Dragomir, Partner and Head of Office Advisory la Colliers International.

În timp ce un sfert dintre chiriași nu au o imagine clară asupra efectelor epidemiei de Covid-19 în ceea ce privește echipa, 41% se așteaptă să păstreze numărul de angajați și aproximativ 17% estimează chiar o creștere în acest an. Cu toate acestea, 70% dintre chiriașii care au participat la studiul Colliers International se așteaptă la o tendință de scădere a chiriilor ca o consecință a efectelor epidemiei de Covid-19, dintre care 23% se așteaptă la o corecție majoră. Alți 20% nu prevăd o schimbare la nivelul chiriilor, în timp ce niciunul dintre chiriași nu se așteaptă la o creștere în acest sens.

45% dintre proprietari se așteaptă la o stagnare a chiriilor

Majoritatea proprietarilor de spații de birouri mizează pe o piață stabilă, cu chirii în stagnare, însă 30% se așteaptă mai degrabă să fie nevoie să scadă chiriile până la sfârșitul acestui an sau cel târziu în primele trei luni ale anului viitor, conform studiului Colliers International desfășurat în rândul proprietarilor de birouri care au portofolii diversificate de spații, atât în București, cât și în orașele regionale. Ofertele comerciale mai bune  ar putea preveni creșterea ratei de neocupare în rândul chiriașilor care ar putea întâmpina dificultăți în contextul actual.

Mai mult de jumătate din proprietari spun că resimt deja efecte ale epidemiei Covid-19 și 39% se așteaptă ca rata de neocupare să crească într-o oarecare măsură în următoarele 12-15 luni, în timp ce 35% sunt mai optimiști și mizează pe rate stabile de ocupare. 

Unii reprezentanți din piața de birouri sunt îngrijorați că impactul crizei epidemiologice asupra pieței imobiliare ar putea fi cel puțin similar sau chiar mai mare față de cel al crizei financiare de acum mai bine de un deceniu. Îngrijorarea este mai vizibilă în rândul chiriașilor (75%) decât în rândul proprietarilor (38%), în timp ce restul respondenților sunt mai optimiști și se așteaptă la efecte mai ușoare.

„O revenire a pieței de birouri este prevăzută începând cu 2021, ceea ce indică faptul că reprezentanții pieței de birouri se așteaptă să treacă printr-o criză în formă de V. Altfel spus, lucrurile se vor înrăutăți în perioada următoare, dar vor începe să se îmbunătățească în următoarele 9 luni, pe fondul unui nivel ridicat de încredere în evoluția pieței locale. Mai precis, 44% din proprietari și 52% dintre chiriași cred că vor reveni la nivelul de afaceri de dinainte de epidemia de Covid-19 începând cu 2021. Mai mult de o treime dintre proprietari și chiriași sunt optimiști că o recuperare ar putea avea loc chiar începând cu a doua jumătate a acestui an, dar totul depinde de modul în care evoluează contextul epidemiologic și de momentul când chiriașii se vor putea întoarce la birou”, conchide Sebastian Dragomir, Partner and Head of Office Advisory la Colliers International. 

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO