Mănăstireanu (ANSVSA):Nu există niciun indiciu că ar fi ajuns în magazine carne provenită de pe piaţa neagră

Nu există la acest moment niciun indiciu că ar fi ajuns în marile lanţuri de magazine sau în rafturile din comerţ carne provenită de pe piaţa neagră pentru că aici nu intră decât marfă fiscalizată, a declarat, miercuri, preşedintele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, la Realitatea TV.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 19:20
Mănăstireanu (ANSVSA):Nu există niciun indiciu că ar fi ajuns în magazine carne provenită de pe piaţa neagră

‘După ce am vorbit cu reprezentanţii DIICOIT şi ne-au anunţat judeţele şi depozitele care sunt implicate în ancheta lor noi am sechestrat toată marfa în depozite şi în cursul zilei de mâine (joi – n.r.) o să solicităm documentele ca să stabilim trasabilitatea cărnii. Nu se spune nicăieri că a fost importată din spaţiul comunitar carne alterată iar tot ce vine din spaţiul comunitar vine însoţit de certificate sanitar veterinare care atestă siguranţa şi conformitatea produselor respective. Aici vorbim de fraudă fiscală. Până acum nu avem niciun indiciu că marfa de pe piaţa neagră ar fi ajuns în magazine’, a spus preşedintele ANSVSA.
Acesta a precizat că merge ‘pe mâna medicilor sanitari-veterinari’ pentru că nu sunt indicii că inspectorii ar face parte din această reţea.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, membrii unor grupări achiziţionau prin intermediul unor societăţi comerciale din România, în principal, carne şi ouă din state membre UE: Olanda, Polonia, Marea Britanie, Germania fără plata TVA – conform prevederilor legale (operaţiune reală evidenţiată în actele contabile), ulterior marfa fiind vândută către beneficiarul final prin adăugarea TVA. Procurori DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară, au efectuat, miercuri, 102 percheziţii domiciliare în 18 judeţe, în cadrul unor acţiuni vizând destructurarea a două grupări formate din 80 de persoane, specializate în infracţiuni de evaziune fiscală, spălare de bani, punere în circulaţie de produse alterate, trafic de influenţă. Prejudiciul preliminar estimat este de peste 15 milioane de euro.

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au oprit de la comercializare 229 tone de carne şi produse din carne şi au aplicat sancţiuni de 71.500 lei operatorilor economici în cadrul unor controale efectuate miercuri.

Verificările au fost demarate în urma informaţiilor referitoare la existenţa la comercializare şi în depozite a unor cantităţi de carne alterate şi cu data durabilităţii minimale depăşită.

 

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Ce spune şeful Casei Naţionale de Pensii Publice despre pensiile calculate greşit
Verificările Curţii de Conturi s-au făcut pe un eşantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greşit, a declarat preşedintele Casei......
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului siderurgic
Salvarea gigantului Liberty Galaţi – Guvernul recomandă creditorilor aprobarea planului de restructurare a combinatului ...
Premierul Luca Niculescu a convocat, vineri, la Palatul Victoria, Comitetul Interministerial pentru protejarea intereselor ...
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul anului, spune Chiriţoiu
Planurile de restructurare ale CE Oltenia şi TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană, ideal până la sfârşitul ...
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia şi companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană ...
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Penultima locomotivă Alstom pentru România a fost recepționată pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, vineri, 6 noiembrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM ...