Update: Guvernul a adoptat proiectul de buget. Marcel Ciolacu: Vom adopta astăzi proiectul de buget fără modificări de taxe și impozite. Este un buget de dezvoltare cu investiții record

Update: Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB.
AGERPRES - S, 01 feb. 2025, 10:58
Update: Guvernul a adoptat proiectul de buget. Marcel Ciolacu: Vom adopta astăzi proiectul de buget fără modificări de taxe și impozite. Este un buget de dezvoltare cu investiții record

„Am adoptat astăzi bugetul la care am lucrat aproape patru săptămâni. Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pe lângă investiţii avem fonduri suficiente să plătim salarii şi pensii. Punem fundamentele unei noi viziuni prin care să rezolvăm o serie de probleme structurale”, a anunţat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, în briefingul care a urmat şedinţei de Guvern.

 

Știrea inițială

Premierul Marcel Ciolacu anunţat, sâmbătă, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va adopta proiectul de buget pe anul 2025, unul „fără modificări de taxe şi impozite”, relatează Agerpres.

Acesta a arătat că bugetul este unul „de dezvoltare”, în care investiţiile ajung la un „nou record”, respectiv 150 de miliarde de lei. Ciolacu a punctat că este „un plus de 30 de miliarde faţă de anul trecut”.

„20% din cheltuielile totale în 2025 merg către investiţii şi asta se va vedea în creşterea PIB la 1.913 miliarde de lei. Iar la mijlocul anului viitor vom ajunge la un PIB de 2.000 de miliarde de lei. Adică 400 de miliarde de euro, dublu faţă de anul 2018. Este un semn clar că România intră într-o altă ligă economică”, a spus prim-ministrul.

El a menţionat că vor fi reduse costurile de funcţionare a statului cu 0,5%. Totodată, vor fi ajustate cheltuielile de personal şi cele de bunuri şi servicii.

„Protejăm în continuare puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici. Am crescut de la 1 ianuarie salariul minim la 4.050 de lei. În 2025, câştigul salarial net va creşte cu 6,1%, peste nivelul inflaţiei de 4,4%. Am insistat să acordăm un sprijin financiar pentru pensionarii cu venituri mici şi îmi asum această decizie”, a declarat Ciolacu.

Premierul a precizat că va continua sprijinul pentru economie şi IMM-uri „cu toate schemele de ajutor de stat” din Planul Bugetar Structural agreat cu Comisia Europeană.

„Sunt zeci de miliarde de lei ţintite spre creşterea producţiei industriale locale. Mi-aş dori ca împreună să promovăm firmele şi produsele româneşti oriunde, chiar şi pe Tiktok”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Totodată, vor fi prioritizate investiţiile locale în funcţie de impactul economic, a mai spus acesta. Vor fi alocate 11 miliarde de lei Programelor Anghel Saligny şi PNDL, 8,2 miliarde de lei proiectelor PNRR şi 3,3 miliarde de lei celor din fonduri europene.

„În plus, creştem simţitor în acest an descentralizarea finanţărilor publice către autorităţile locale. Cea mai mare miză a acestui buget este exploatarea la maxim a fondurilor europene disponibile. Este o alocare istorică de 4,6% din PIB, adică peste 17,5 miliarde de euro. Sunt anii de vârf ai dezvoltării noastre folosind banii europeni şi voi pune o presiune uriaşă pe toată lumea să luăm aceşti bani”, a declarat Ciolacu.

Prim-ministrul a cerut ca suma alocată investiţiilor să fie mai mare decât deficitul.

„Asta înseamnă alte autostrăzi finalizate, construirea de noi spitale şi un sistem de educaţie mai performant. Şi chiar avem o veste bună de la domnul ministru al Finanţelor: în ianuarie 2025 s-au colectat 44,7 miliarde de lei, în comparaţie cu anul 2024, când s-au colectat 41,6 miliarde de lei. Înseamnă o creştere de 7,5%”, a declarat Marcel Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat 6 milioane de euro pentru lucrări de amenajare
Mall în Hala Laminor: Regina Maria, Carrefour, World Class și o școală, viitorii chiriași. Consiliul Local a mai dat ...
Hala Laminor se transformă în mall. Algorithm Construcții, firmă deținută de Primăria Sectorului 3, primește încă șase milioane de euro pentru amenajarea unui mall în hala care a......
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un american a câștigat 1,8 miliarde de dolari la loto
Un jucător la loteria Powerball din Arkansas primeşte un cadou de neuitat pentru sărbători - a nimerit toate cele şase ...
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
China acuză SUA că „accelerează alunecarea către o situaţie de război” prin vânzarea de arme către Taiwan
Ministerul Apărării din China a acuzat joi Statele Unite că "accelerează alunecarea către o situaţie de război periculoasă" ...
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Înmatriculările de firme noi au crescut cu 21% în primele 11 luni din 2025
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice şi juridice a crescut, în primele 11 luni din 2025, cu 21,22%, comparativ ...