Marea Britanie: David Cameron a promis măsuri pentru reducea facturilor la energie

Premierul britanic, David Cameron, a promis duminică adoptarea unor măsuri pentru a reduce costul tot mai mare al energiei, încercând astfel să recâştige iniţiativa în acest domeniu de la opoziţia laburistă, care s-a angajat să 'îngheţe' facturile, dacă va câştiga alegerile din 2015, relatează duminică Reuters.
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 06:03
Marea Britanie: David Cameron a promis măsuri pentru reducea facturilor la energie

Aceasta este o metodă de a veni în ajutorul familiilor aflate în dificultate, a afirmat primul ministru într-un articol semnat împreună cu vicepremierul Nick Clegg, publicat duminică de ‘The Sun’.

Cameron declarase joi, într-o comunicare pentru parlament, că guvernul său de coaliţie va stabili măsuri pentru a reduce facturile cu o medie de 50 de lire sterline pe an.

Costurile în creştere la energie pentru consumatorii casnici au dominat dezbaterea politică din Marea Britanie, din momentul în care liderul laburist, Ed Miliband, a declarat, în luna septembrie, că partidul său va îngheţa facturile pentru 20 de luni dacă va câştiga alegerile. Guvernul susţine însă că promisiunea făcută de laburişti nu ar fi eficientă deoarece furnizorii de energie vor putea creşte preţurile înainte şi după perioada de îngheţ de 20 de luni, pierzându-se astfel orice economii.

Anunţul făcut de Cameron survine după ce laburiştii şi-au schimbat principala linie de atac împotriva sa, de la economie – care a revenit pe creştere – la ‘criza costului de trai’.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...