Marea Britanie: Fostul pemier Gordon Brown se retrage din politică

Gordon Brown, premierul britanic efemer de la sfârşitul anilor 2000, a decis să pună capăt carierei sale politice, renunţând luni să se reprezinte în postul său de deputat la alegerile legislative de anul viitor, relatează Reuters, AFP şi DPA.
Economica.net - mar, 02 dec. 2014, 06:08
Marea Britanie: Fostul pemier Gordon Brown se retrage din politică

La 64 de ani, cel care a fost ministrul finanţelor lui Tony Blair timp de zece ani înainte de a ajunge la conducerea partidului laburist şi la Downing Street 10 în iunie 2007, se va retrage după trei decenii de prezenţă în palatul Westminster, scrie Agerpres.

‘Nu mă voi întoarce la Westminster după următoarele alegeri generale, nici în Camera Comunelor şi nici în Camera Lorzilor’, a declarat Brown, rămas foarte discret după înfrângerea sa în alegerile din mai 2010 care l-au adus la putere pe conservatorul David Cameron.

‘Nu am nicio îndoială că aceasta este decizia corectă. Este nevoie de o nouă persoană cu o nouă viziune, o nouă energie şi de noi competenţe’, a insistat el într-un discurs rostit în biserica oraşului său Kirkcaldy din centrul Scoţiei, unde tatăl lui Brown a oficiat ca preot.

‘Până atunci, voi face totul pentru a ajuta la alegerea succesorului meu şi a lui Ed Miliband ca prim-ministru al ţării’, a adăugat el.

La câteva minute după acest anunţ, Ed Miliband, liderul partidului laburist, a salutat o ‘remarcabilă carieră parlamentară lungă de 32 de ani’.

Gordon Brown a dat Băncii Angliei o independenţă operaţională în politica monetară şi a ghidat Marea Britanie prin cea mai grea perioadă a crizei financiare globale ce a început pentru britanici odată cu colapsul societăţii de construcţie Northern Rock în 2008, aminteşte DPA.

‘Gordon a fost o figură proeminentă pentru o generaţie’, a spus Ed Miliband. ‘El a lucrat cu alţi lideri mondiali pentru a opri criza financiară să devină o mare depresie şi recent, el a jucat un rol foarte important în referendumul scoţian asigurând că va fi un vot cu Nu’, a remarcat Miliband.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...