Margherita Della Valle, CEO Vodafone Group, laudă Centrul de Inovare deschis la Politehnica București: A devenit un incubator digital puternic, care valorifică energia și ideile studenților și ale cadrelor universitare

Vodafone Innovation Hub de la Universitatea Politehnica din București a devenit un incubator digital puternic, care valorifică energia și ideile studenților și ale cadrelor universitare, consideră Margherita Della Valle, CEO al Vodafone Group.
Lidia Neagu - vin, 07 iun. 2024, 09:46
Margherita Della Valle, CEO Vodafone Group, laudă Centrul de Inovare deschis la Politehnica București: A devenit un incubator digital puternic, care valorifică energia și ideile studenților și ale cadrelor universitare

Aceasta a scris, într-o postare pe LinkedIn, că Centrul de excelență pentru cercetare și dezvoltare digitală, deschis de Vodafone România în urmă cu un an, ”este un exemplu excelent de utilizare a tehnologiei cu scopul de a «conecta la un viitor mai bun» (n. red. – sloganul companiei)”.

”Printre ideile care au devenit deja realitate de când hub-ul a fost lansat în 2023 se numără senzori #IoT avansați pentru aplicații medicale și monitorizarea inteligentă a mediului, algoritmi #AI pentru aplicații de telecomunicații și nanosateliți – susținuți de o rachetă complet funcțională – care încap în palma mâinii, folosiți pentru predicții meteorologice și agricultură de precizie.

Echipa noastră din România are o moștenire extraordinară în ceea ce privește utilizarea inovației pentru a îmbunătăți viețile. O rețea de drone gestionată în parteneriat cu Salvamont, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din țară, a sprijinit salvatorii în salvarea a mii de vieți prin acoperirea unui teren mai mare în jurul Munților Carpați.

Mulțumim echipei Vodafone România și doctoranzilor pentru că au demonstrat cum ideile, pasiunea și tehnologia se pot uni pentru a face diferența”, este mesajul transmis de Margherita Della Valle.

Vodafone Innovation Hub pune la dispoziția studenților, masteranzilor și doctoranzilor din cadrul UPB o serie de tehnologii inovatoare, astfel încât aceștia să poată face cercetare la cel mai înalt nivel, atât pentru tezele finale, cât și pentru laboratoarele săptămânale sau orice alte proiecte, cum ar fi sesiunile științifice sau competițiile internaționale. Printre cele mai importante tehnologii puse la dispoziție de Vodafone România, prin intermediul acestui hub, se numără: o rețea 5G de tip New Radio și NB-IoT, senzori avansați pentru aplicații medicale sau pentru monitorizarea inteligentă a mediului înconjurător, sisteme de dezvoltare IoT și 5G, algoritmi de inteligență artificială (AI) folosiți în telecomunicații și în aplicații IoT, precum și algoritmi de procesare automată a imaginilor sau a sunetului, drone, soluții de tip geamăn digital bazate pe realitate augmentată/virtuală (AR/VR/XR), sisteme de comunicații deschise de tip Software Defined Radio (SDR), robotică, nanosateliți, dispozitive de analiză a rețelelor mobile și a spectrului radio, terminale mobile de test, calculatoare pentru procesarea unor volume mari de date și sisteme de imprimare 3D. 

Vodafone Innovation Hub este conceput pentru a oferi acces la tehnologie și resurse pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători din cadrul UPB. Totodată, scopul principal este acela de a servi ca un hub pentru ideație și creație pentru că laboratorul poate găzdui și studenți de la alte universități din țară care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UPB. 

Inaugurarea centrului de excelență Vodafone Innovation Hub face parte din Memorandumul de Colaborare semnat de Vodafone și UPB în 2022. Acest acord vizează creșterea calității educației și susține tranziția accelerată spre  abilitățile și capabilitățile digitale și folosirea tehnologiei avansate în mediul academic. Memorandumul include și implementarea unor proiecte specifice cercetării, dezvoltării, transferului tehnologic și creșterea calității educației și formării profesionale pentru dezvoltarea capitalului uman.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...