Mariana Câmpeanu: Angajările anul viitor se vor face pe raportul 1 la 1 şi nu 1 la 7 ca până acum

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Mariana Câmpeanu, a declarat marţi pentru AGERPRES că începând de anul viitor angajările se vor face respectând raportul de 1 la 1 şi nu de 1 la 7 ca până acum.
Economica.net - mar, 27 nov. 2012, 20:27
Mariana Câmpeanu: Angajările anul viitor se vor face pe raportul 1 la 1 şi nu 1 la 7 ca până acum

„O să încercăm să eliminăm raportul de 1 la 7 şi să introducem raportul de 1 la 1. La anul, pe acest principiu vom merge, iar eu pot să vă spun că dezastrul cel mai mare este în asistenţa socială unde avem peste 10.000 de locuri de muncă neocupate la nivel naţional. Se va renunţa la raportul de 1 la 7 şi se va merge pe raportul de 1 la 1. Dacă pleacă cineva angajăm imediat. Până acum, în urma angajărilor făcute în poliţie pentru că erau sate fără poliţişti sau în spitale unde ştiţi ce probleme au fost sau în învăţământ unde s-au deblocat posturi administrative, ne-am încadrat în procentul cu cheltuielile în PIB şi la fel vom face şi la anul, când vom mai face angajări pe locurile bugetate”, a precizat Mariana Câmpeanu.

Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a participat marţi la Predeal la Conferinţa de încheiere pentru România a Anului European al Îmbătrânirii Active şi al Solidarităţii între Generaţii.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...