Mario Draghi spune că aderarea la zona euro face ţările mai bine guvernate

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat miercuri că aderarea la zona euro a îmbunătăţit calitatea instituţiilor în statele membre din Europa de Est, comparativ cu rezultatele "mai amestecate" înregistrate în ţările care şi-au păstrat propriile lor monede naţionale, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 12 iun. 2019, 15:44
Mario Draghi spune că aderarea la zona euro face ţările mai bine guvernate

Cu prilejul unei conferinţe având ca temă Europa Centrală şi de Est organizată la Frankfurt, Mario Draghi a subliniat că principala provocare în regiunea CEE este obţinerea unei creşteri economice mai echilibrate. „Acest lucru va fi posibil doar dacă instituţiile interne şi guvernanţa vor fi îmbunătăţite” a apreciat preşedintele BCE.

„Ţările care au aderat la zona euro au continuat să îşi îmbunătăţească calitatea instituţiilor, în parte şi graţie procesului de aderare. În restul ţărilor membre UE din regiune, eforturile destinate îmbunătăţirii calităţii instituţiilor au fost mai amestecate în ultimii ani”, susţine Mario Draghi.

Entuziasmul pentru aderare la zona euro s-a risipit în regiunea Europei Centrale şi de Est, unele state precum Polonia şi Ungaria adoptând politici mai populiste în ultimii ani. Acest fenomen a generat îngrijorări că aceste state ar putea da înapoi de la normele democratice la trei decenii de la căderea comunismului.

Potrivit lui Mario Draghi, PIB-ul per capita în noile state membre ale UE din CEE a ajuns la 70% din media la nivelul Uniunii Europene, în timp ce în cazul ţărilor care au adoptat euro „PIB-ul per capita a crescut şi mai rapid ajungând la aproape 80% din media la nivelul UE”. Draghi a mai spus că Europa Centrală şi de Est a devenit deosebit de vulnerabilă la şocurile internaţionale precum tarifele vamale suplimentare pe autoturisme, care reprezintă aproape 30% din exporturile de produse manufacturate ale regiunii.

Te-ar mai putea interesa și
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt expuși și să fie......
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...