Marius Ghenea: Există riscul ca tratatul ACTA să devină un Big Brother

România a amânat  pentru moment ratificarea tratatului ACTA, dar existenţa unor norme anti-piraterie sunt un pas firesc în dezvoltarea comerţului internaţional dar şi în dezvoltarea şi reglementarea activităţilor pe Internet, a explicat, pentru RTV.NET, Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution.
laurentiu.matache - mie, 29 feb. 2012, 10:13
Marius Ghenea: Există riscul ca tratatul ACTA să devină un Big Brother

“Problemele cu ACTA sunt, în opinia mea, legate în principal de modul lipsit de transparenţă cu care Acordul a fost negociat şi semnat, ca şi cu faptul că multe dintre precizările sale sunt vagi şi pot genera interpretări care să ofere drepturi excesive unor entităţi altele decât cele care au în mod normal asemenea drepturi de control şi de decizie”, a spus Ghenea.

Românii consideră că e normal să încalce legea

În România, pirateria este încă foarte ridicată, iar potrivit lui Ghenea, există numeroase confuzii la noi cu privire la ce înseamnă furtul de proprietate intelectuală.

“Sunt mulţi oameni care consideră că este normal să încalce legea pentru că toţi cei din jurul lor fac la fel, aceasta încălcare a legii devenind normală”, mai spus Ghenea.

Abuzurile pe care le-ar naşte ACTA

“Există într-adevăr riscul ca ACTA să devina un big-brother atât în ceea ce priveşte încălcarea confidentialităţii comunicării pe Internet, cât şi în ceea ce priveste viaţa de zi cu zi, dacă ne gândim la posibilitatea ca să îţi fie controlat computerul sau telefonul la vamă”, a declarat preşedintele Fit Distribution.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...