Masca devine obligatorie în principalele orașe ale Franței

Portul obligatoriu al măştii, "o constrângere rezonabilă" potrivit preşedintelui francez Emmanuel Macron, se generalizează puţin câte puţin în marile oraşe ale Franţei, în încercarea de a opri răspândirea noului tip de coronavirus, informează vineri AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 28 aug. 2020, 13:04
Masca devine obligatorie în principalele orașe ale Franței

După Marsilia la mijlocul lui august şi Paris de vineri, masca va deveni obligatorie în marele oraş din estul Franţei, Strasbourg, au anunţat autorităţile.

Măsura, care îi vizează pe cei cu vârste peste 11 ani, va intra în vigoare de sâmbătă dimineaţa „până cel puţin pe 30 septembrie” la Strasbourg şi în toate comunele departamentului cu peste 10.000 de locuitori, a anunţat prefectura departamentului Bas-Rhin.

Vineri dimineaţa, portul obligatoriu al măştii a intrat de asemenea în vigoare în întreg Parisul şi zona sa limitrofă, unde virusul circulă activ. Până în prezent, portul măştii era cerut doar în unele cartiere sau străzi foarte aglomerate.

La Bordeaux, în sud-vestul Franţei, portul măştii va fi obligatoriu începând de luni în cea mai mare parte din centrul oraşului, a anunţat primarul ecologist Pierre Hurmic.

Această măsură este deja în vigoare de la mijlocul lui august în Marsilia, în sud-est, unde de asemenea barurile şi restaurantele trebuie să închidă la orele 23:00.

Generalizarea progresivă a măştii obligatorii ar urma să permită stăvilirea unei pandemii ce recâştigă teren în Franţa, în condiţiile în care în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 6.000 de noi cazuri.

„Este o constrângere rezonabilă pe care va trebui să o acceptăm o perioadă”, a subliniat vineri preşedintele francez Emmanuel Macron, în vizită la un laborator farmaceutic de la periferia pariziană.

„Ca şi vouă, nici mie nu-mi place să port mască (…) este incomod, este dificil”, a recunoscut el. Însă „cel mai rău lucru ar fi să ne relaxăm astăzi pentru a lăsa virusul să circule mai rapid, ceea ce ne va duce în mod cert la măsuri de izolare şi prin urmare la oprirea de activităţi”, a subliniat Macron.

La Paris, la fel ca la Strasbourg, cicliştii şi cei care fac jogging sunt exceptaţi de la portul măştii. În celelalte cazuri, nerespectarea obligativităţii de a purta mască este pasibilă de o amendă de 135 de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...