Măsuri de sprijin pentru scăderea şomajului până la sfârşitul anului – Ministerul Muncii

Angajatorii care reactivează contractele de muncă suspendate pot primi un sprijin financiar de la Guvern care acoperă 41,5% din salariul brut al fiecărui lucrător, potrivit planului de măsuri prezentat miercuri de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, Agerpres.
Economica.net - mie, 03 iun. 2020, 08:53
Măsuri de sprijin pentru scăderea şomajului până la sfârşitul anului - Ministerul Muncii

„Guvernul ştie că această perioadă prin care am trecut nu s-a terminat şi nu se termină imediat, ci că în continuare aceste firme se află în faţa unei serioase provocări, şi vine cu o măsură direct în sprijinul lor, prin acordarea unui procent de 41,5% din costul salarial al fiecărui angajat, pe care anterior angajatorul l-a avut în şomaj tehnic, deci căruia anterior i-a suspendat temporar contractul de muncă. Condiţia minimă pe care am pus-o este ca respectivul angajat să fi fost 15 zile în această situaţie de suspendare temporară a contractului de muncă, pentru a putea avea o continuitate în măsurile guvernamentale pe care le acordăm. Ca atare, venim în sprijinul celor care intră acum într-o nouă etapă, de la etapa în care au avut activitatea închisă, cu personalul aflat acasă, în şomaj tehnic, deci cu fiecare dintre aceştia având contractul de muncă suspendat temporar, în sensul în care îl ajută pe angajat şi pe angajator să revină în activitate, acoperindu-i 41,5% din salariul de bază al persoanei”, a afirmat Violeta Alexandru, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Muncii a subliniat că angajatorii care apelează la această măsură de sprijin au obligaţia să păstreze locul de muncă activ până la finalul anului.

„Limita pe care am pus-o, ca şi în cazul şomajului tehnic, este aceea de 41,5% din câştigul salarial mediu brut, acesta este maximul pe care Guvernul îl acordă. Condiţia pe care o solicităm angajatorilor este să menţină relaţiile salariale contractuale cu salariatul până la sfârşitul anului, deci după cele trei luni în care Guvernul acordă acest sprijin fix, următoarele patru luni angajatorul are obligaţia de a menţine contractul de muncă activ cu respectiva persoană”, a adăugat Violeta Alexandru.

Aceasta a precizat că un angajator nu poate cumula noua măsură de sprijin cu acoperirea şomajului tehnic.

„Sunt necesare câteva precizări legate de posibilitatea de a accesa atât şomaj tehnic cât şi măsura activă de 41,5% de care vorbeam de către aceeaşi entitate economică. Dacă un angajator dispune de două coduri CAEN, deci desfăşoară activităţi aferente a două coduri CAEN, el va trebui să opteze între cele două măsuri, adică să aleagă dacă doreşte să beneficieze de şomaj tehnic, respectiv dacă doreşte să acceseze măsura constând în acoperirea procentului de 41,5% din costul salarial”, a explicat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a menţionat că angajatorii care apelează la această măsură vor trebui să acopere salariul întreg, după care cei 41,5% din costul salarial vor fi decontaţi de Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

„Procedura de plată, la sugestia Ministerului Finanţelor Publice, este aceea de decontare, şi anume angajatorii vor acoperi costurile salariale, respectiv contribuţiile, iar în baza cererii şi declaraţiei pe proprie răspundere la care ataşează aceste documente vor primi în maximum 10 zile, am scurtat termenul faţă de cel pe care îl aveam iniţial în prevederea referitoare la şomajul tehnic, vor primi în maxim 10 zile fondurile aferente de la Agenţiile Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă”, a declarat Violeta Alexandru.

Alte măsuri prezentate de ministrul Muncii sunt destinate stimulării angajaţilor tineri, celor în vârstă şi românilor întorşi din străinătate.

„O altă măsură activă pe care Guvernul a susţinut-o la propunerea Ministerului Muncii şi Protecţiei şi Protecţiei Sociale, în şedinţa de săptămâna trecută, constă în acordarea angajatorului a unei sume de maxim 50% din salariul unui angajat, până la 2.500 de RON, pentru fiecare persoană angajată care se încadrează în categoria de vârstă 16-29 de ani sau are peste 50 de ani. Această măsură vizează deopotrivă segmentul de forţă de muncă tânără, dar şi pe cel care depăşeşte 50 de ani şi care se află în serioase situaţii de dificultate în a-şi găsi un loc de muncă. Această măsură care constă în acordarea unei sume care merge până la 50% din salariu, până la 2500 de RON, se adresează şi celor care au avut contracte de muncă în străinătate şi au fost întrerupte în această perioadă din motive neimputabile lor. Ne adresăm cu prioritate românilor care s-au aflat în situaţii de desfacere a contractelor de muncă în străinătate, s-au întors în ţară, îşi caută un loc de muncă şi în acest sens încurajăm angajatorii să îi aibă în vedere, pentru că sunt oameni dispuşi să îşi asume o activitate în România şi care au nevoie de o încurajare în acest sens. Măsura luată de Guvern va acoperi o perioadă de 12 luni, cu obligaţia ca angajatorul să menţină fiecare angajat din categoriile anterior menţionate pentru o perioadă de încă 12 luni de la terminarea celei pentru care a primit suportul Guvernului”, a încheiat Violeta Alexandru.

 

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...