Medicii britanici bănuiesc că o nouă mutație a virusului SARS-CoV-2 a dus la o creștere a numarului de cazuri din sudul Angliei

Peste 1.000 de cazuri asociate unei noi variante a coronavirusului SARS-CoV-2 au fost identificate în ultimele zile în Marea Britanie, mai ales în partea de sud a ţării, unde această mutaţie ar putea avea o legătură cu creşterea numărului cazurilor de COVID-19, a declarat luni ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, potrivit Reuters, relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 14 dec. 2020, 18:10
Medicii britanici bănuiesc că o nouă mutație a virusului SARS-CoV-2 a dus la o creștere a numarului de cazuri din sudul Angliei

„Am identificat o nouă variantă de coronavirus, care ar putea fi asociată cu răspândirea rapidă în sud-estul Angliei”, a spus ministrul Hancock într-o intervenţie în faţa parlamentului. ”Analizele iniţiale sugerează că această variantă creşte mai repede decât variantele existente”, a adăugat el.

„Trebuie să subliniez în acest stadiu că deocamdată nu există nimic care să sugereze că ar fi mai probabil ca această variantă să provoace o afecţiune gravă, iar ultimele date clinice arată că este foarte improbabil ca această mutaţie să nu răspundă unui vaccin”, a explicat oficialul britanic.

Pe de altă parte, el a anunţat în aceeaşi intervenţie că Londra şi mai multe comitate învecinate trec la nivelul maxim de restricţii antiepidemice, astfel că începând de miercuri acestea vor trebui să-şi închidă barurile şi restaurantele, va fi limitată şi mai mult socializarea, dar şcolile rămân deschise. Două subdiviziuni administrative londoneze, Greenwich şi Islington, au decis totuşi închiderea şcolilor.

„Am observat în ultima săptămână o creştere foarte puternică, exponenţială, a virusului la Londra, Kent, în părţi din Essex şi Hertfordshire. Nu ştim cât de mult aceasta este din cauza noii variante (de SARS-CoV-2), dar, indiferent care ar fi cauza, trebuie să acţionăm rapid şi decisiv”, a indicat ministrul Matt Hancock.

Guvernul britanic a elaborat un sistem de restricţii antiepidemice pe trei nivele, capitala Londra fiind în prezent la al doilea nivel.

Te-ar mai putea interesa și
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS Petrol, subsidiara locală a celei mai mari companii petroliere din Serbia,......
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia
Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul ...