Medicii continuă protestele. Pe 31 martie vor picheta sediul Ministerului Muncii

Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica continuă cu protestele, după ce s-a anulat întâlnirea de la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit să aibă loc luni, întrucât Comisia de Sănătate şi-a schimbat programul aprobat iniţial.
Economica.net - lun, 28 mart. 2016, 14:30
Medicii continuă protestele. Pe 31 martie vor picheta sediul Ministerului Muncii

Peste 12.000 de angajaţi din sistemul sanitar din toată ţara au protestat între 21 şi 27 martie prin grevă de tip japonez. Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica continuă cu protestele, după ce întâlnirea de la Camera Deputaţilor cu reprezentanţii Comisiei de Sănătate, care ar fi trebuit să aibă loc luni, s-a anulat.

Astfel, pe 31 martie medicii vor picheta sediul Ministerului Muncii, apoi pe 7 aprilie de Ziua Mondială a Sănătăţii va avea loc pichetarea Ministerului Sănătăţii, iar pe 11 – 17 aprilie va fi Grevă de Avertisment, cu încetarea activităţii timp de două ore. Dacă până atunci revendicările sindicaliştilor nu vor fi soluţionate, pe 18 aprilie medicii vor declanşa Grevă Generală, cu susţinerea unei treimi din activitatea medicală şi asigurarea urgenţelor.

Reprezentanţii celor două sindicate s-au întâlnit la începutul acestei săptămâni cu Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş, şi cu Ministrul Secretar de Stat, Francisk Iulian Chiriac. „Discuţiile au vizat soluţionarea revendicărilor salariaţilor din Sănătate şi nu s-au finalizat cu un calendar concret şi realist pentru rezolvarea acestor probleme”, mai spun sindicaliştii.

Solicitările F.S. „Hipocrat” şi CFSMR vizează aplicarea prevederilor Legii 284/2010 privind salarizarea unitară şi în sănătate, în sensul reîncadrării personalului având ca valoare de referinţă salariul minim brut pe economie de 1250 lei; acordarea tuturor sporurilor, calculate la salariul efectiv, precum sporul de condiţii deosebite de muncă, sporul de doctorat; respectarea normei de muncă şi a timpului de muncă şi de repaus pentru toate categoriile de personal din Sănătate, prin reducerea până la eliminare a deficitului de personal. Lipsa personalului din sistemul sanitar duce la o normă de muncă efectivă mare, timpul de repaos şi de refacere fiind mult mai redus decât timpul de muncă; asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate; creşterea valorii decontate pentru serviciile medicale din spitale, ambulator şi medicină de familie.

Sindicaliştii mai atrag atenţia că, „ în lipsa unei decizii rectificative solicitate, se poate ajunge la escaladarea stării conflictuale, în perioada următoare mergând până la întreruperea parţială a activităţii, disfuncţioanalităţile create căzând exclusiv în responsabilitatea Guvernului României”.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...