Medicii specialişti debutanţi câştigă de la 2.000 lei net lunar în sistemul privat. Lista salariilor oferite de clinicile şi spitalele private

Medijobs, platforma specializată în recrutarea profesioniştilor din Sănătate, a făcut publice salariile nete pe care au fost angajaţi în primele patru luni ale anului 2017 medicii şi asistenţii în sistemul medical privat din România. Medicii debutanţi, specializaţi în Psihiatrie, Pneumologie, Pediatrie, Ortopedie, Nefrologie, Medicină de familie, Endocrinologie sau Dermatologie, au fost angajaţi la începutul acestui an în sistemul privat pe salarii cuprinse între 3.000 lei şi 3.500 lei net lunar. Cel mai prost plătiţi debutanţi au fost stomatologii care au fost angajaţi în sistemul privat pe salarii de 2.000 - 2.500 lei net lunar, arată datele Medijobs. 
Cristina Şomănescu - mar, 11 apr. 2017, 11:50
Medicii specialişti debutanţi câştigă de la 2.000 lei net lunar în sistemul privat. Lista salariilor oferite de clinicile şi spitalele private

Medijobs, platforma specializată în recrutarea profesioniştilor din Sănătate, a făcut publice salariile nete pe care au fost angajaţi la începutul anului 2017 medicii şi asistenţii în sistemul medical privat din România.

Salariile nete oferite medicilor angajaţi cu normă întreagă în sistemul medical privat românesc, în primele patru luni ale anului 2017, comunicate de Medijobs pentru ECONOMICA.NET:

Medicii debutanţi specializaţi în Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) au fost angajaţi la începutul anului 2017 în sistemul medical privat pe salarii nete de maximum 6.000 lei lunar.

Medicii neurologi debutanţi au fost angajaţi în clinici şi spitale private pe salarii medii nete de 6.000 lei, au spus pentru ECONOMICA.NET oficialii Medijobs.

Medicii debutanţi, specializaţi în Oftalmologie, Medicina de urgenţă sau Diabetologie, au fost angajaţi în sistemul medical privat pe salarii de maximum 5.000 lei net lunar.

Medicii debutanţi, specializaţi în Recuperare Medicală, Obstetrică – Ginecologie, Medicină Internă, Medicină de Laborator sau Cardiologie, au fost angajaţi în sistemul privat pe salarii de aproape 4.000 lei net lunar.

Medicii debutanţi, specializaţi în Reumatologie, Psihiatrie, Pneumologie, Pediatrie, Ortopedie, Nefrologie, Medicină de familie, Endocrinologie sau Dermatologie, au fost angajaţi în clinici şi spitale private pe salarii cuprinse între 3.000 lei şi 3.500 lei net lunar.

Medicii stomatologi fără experienţă au fost angajaţi în sistemul medical privat pe salarii cuprinse între 2.000 lei şi 2.500 lei net lunar, arată datele Medijobs.

În medie, medicii specialişti debutanţi au fost angajaţi cu normă întreagă pe salarii cuprinse între 3.000 lei net şi 3.500 de lei lunar în sistemul medical privat din România, potrivit informaţiilor centralizate pe platforma de recrutare Medijobs.

Diferenţe între salariile medicilor fără experienţă s-au înregistrat şi în funcţie de zona ţării în care aceştia aleg să profeseze. Media salariilor medicilor specialişti debutanţi din Moldova e peste media ţării, în jurul pragului de 4.000 de lei. Moldova se confruntă cu un deficit de medici fără precedent. Astfel că, pentru a convinge medicii să lucreze în clinicile şi spitalele private din Moldova, angajatorii le oferă salarii mai mari decât în restul ţării. În Centrul şi Vestul ţării, salariile medicilor debutanţi se încadrează, în general, în media pieţei, au spus oficialii platformei de recrutare Medijobs.

Medicii specialişti ATI, care au între trei şi cinci ani experienţă, au fost angajaţi full time pe salarii de maximum 10.000 lei net lunar în sistemul medical privat în primele patru luni ale anului 2017, arată datele Medijobs.

Veniturile medicilor specialişti din sistemul de sănătate privat sunt alcătuite în cele mai multe cazuri din salariu net, un procent din încasările venite în urma consultaţiilor (în general, procentul variază între 45 si 50%, în funcţie de companie) şi anumite sporuri, în funcţie de specializare.

Pe ce salarii au fost angajaţi cu normă întreagă asistenţii medicali în sistemul privat, la începutul anului 2017

În medie, salariile oferite asistenţilor medicali debutanţi, angajaţi în primele patru luni ale acestui an cu normă întreagă în clinici şi spitale private, au fost de 1.500 lei net lunar.

Asistenţii medicali debutanţi, care lucrează cu normă întreagă în secţiile de Terapie Intensivă din sistemul medical privat, au fost angajaţi în acest an pe salarii de 1.800 de lei net lunar.

Asistenţii debutanţi, care lucrează în secţiile de Chirurgie, Urgenţe, la Cardiologie sau Obstetrică – Ginecologie ale clinicilor şi spitalelor private, au fost angajaţi full time pe salarii de peste 1.600 lei net lunar.

„În medie, asistenţii medicali din Moldova au salarii cuprinse între 1.500 şi 1.600 de lei, motivul principal al acestei diferențe fiind încercarea companiilor de a atrage mai mult personal în această zonă, pentru a suplini deficitul de forţă de muncă. În ceea ce priveşte salariile asistenţilor din zona Centrală şi de Vest a ţării, acestea se încadrează în intervalul 1.200 – 1.600 de lei net lunar”, spun oficialii Medijobs.

Asistenţii medicali cu experienţă au fost angajaţi cu normă întreagă în sistemul privat pe salarii cuprinse între 2.000 lei şi 2.500 lei net lunar, cu excepţia celor din ATI, pentru care salariile pot ajunge până la 3.000 de lei net lunar.

Pe lângă salariu, asistenţii primesc bonuri de masă, în valoare de maximum 300 de lei pe lună şi, în unele cazuri, tichete de vacanţă, potrivit informaţiilor Medijobs.

Precizări

Toate salariile enumerate mai sus vizează profesioniştii din Sănătate, angajaţi cu normă întreagă în sistemul medical privat, prin intermediul platoformei de recrutare Medijobs, de la 1 ianuarie 2017 până în aprilie 2017. 

Datele prezentate în raport au fost extrase din peste 300 de procese de recrutare desfăşurate direct prin platforma medijobs.ro, în prima parte a anului 2017.

Până în prezent, în platforma Medijobs s-au înscris peste 10.800 de specialişti şi peste 520 companii din domeniul medical.

Te-ar mai putea interesa și
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au lăsat uşa deschisă”
Hackerii din Rusia au spart zeci de conturi ale Forțelor Aeriene Române, inclusiv unele care aparțin bazelor NATO. „Au ...
Hackerii ruși au reuşit să acceseze cel puţin 67 de conturi ale Armatei Române. Mai precis, este vorba despre conturi de email ale Forțelor Aeriene Române, printre care și unele care aparțin......
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag se listează în marketplace-ul Kaufland din Austria. Luna viitoare urmează Germania
evomag accelerează extinderea internațională și anunță listarea în marketplace-ul Kaufland din Austria, pentru luna ...
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Care este salariul mediu net în România – date oficiale despre câştigul salarial în februarie 2026
Câştigul salarial mediu net a fost 5.557 lei în luna februarie 2026, în creştere cu 39 lei (+0,7%) faţă de luna ianuarie ...
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroportul Henri Coandă – Otopeni își schimbă faţa. Ce lucrări de modernizare vor avea loc în următorii trei ani
Aeroport Otopeni - Henri Coandă - Trotuarele rulante, lifturile, scările rulante şi platformele pentru pasagerii cu mobilitate ...