Meleşcanu: România ar putea adera la zona euro în 2022

Ministerul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat luni, la Varşovia, în Polonia, că România ar putea adera la zona euro în 2022, în acest moment fiind îndeplinite toate condiţiile pentru acest lucru, dar că ţara noastră va mai aştepta cinci ani pentru a nu fi afectaţi cei cu venituri mici, în special pensionarii, scrie News.ro.
Economica.net - lun, 28 aug. 2017, 18:34
Meleşcanu: România ar putea adera la zona euro în 2022

”În acest moment îndeplinim toate cerinţele, putem adera la zona euro chiar şi mâine. Dar ne este teamă că acest lucru va avea un efect negativ asupra celor cu venituri mici, îndeosebi asupra pensionarilor”, a declarat Teodor Meleşcanu publicaţiei poloneze Polish Rzeczpospolita, potrivit Reuters, anunţă News.ro.

”Cred că vom adopta moneda euro în cinci ani, în 2022”, a adpugat el.

Zona euro cuprinde 19 ţări din Uniunea Europeană, ultimul stat care a aderat fiind Lituania, în 2015.

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a declarat, duminică, la Alba Iulia, că România îşi doreşte în continuare să adere la zona euro, însă îşi doreşte ca această aderare să se întâmple când este pregătită ca ţară, iar populaţia este pregătită astfel încât românul să meargă la magazin şi „să nu considere că au crescut preţurile şi că intrarea în zona euro i-a scumpit condiţiile de viaţă”.

Victor Negrescu a spus, într-o conferinţă pe tema politicilor europene, că au fost mai multe date stabilite pentru aderarea la zona euro şi au fost schimbate în mod succesiv, iar acum nu există stabilită o dată clară.

„România îşi doreşte în continuare să adere la zona euro. Dar România îşi doreşte să adere la zona euro când este pregătită ca ţară şi când populaţia este bine pregătită în acest sens. Referitor la criterii, punctul nostru de vedere este că le îndeplinim. Este adevărat că mai sunt reforme de făcut dar mai trebuie făcute reforme şi în statele care deja sunt în zona euro. România are o stabilitate financiară şi o stabilitate monetară, asigurată cu greu, asigurată pe umerii cetăţenilor, ca să fim sinceri” a spus Negrescu.

Ministrul a adăugat că ministerul pe care îl conduce doreşte să demareze un dialog cu cetăţenii despre aderarea la zona euro, în care să fie implicaţi şi experţi în economie şi în finanţe.

„Ce este important însă şi acest lucru mi l-am propus ca ministru este să demarăm un dialog cu cetăţenii cu privire la acest aspect în care să implicăm evident experţi, din Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, care este extrem de importantă, pentru a identifica o posibilă dată, pentru a avea o viziune comună şi pentru a ane asigura că construcţie europeană care doreşte să intensifice colaborarea în zona euro să nu ne lase deoparte. Şi în acest sens cred că este important să stabilim, nu neapărat o dată ci paşii care trebuie urmaţi şi dacă suntem capabili să-i îndeplinim. Ce îmi doresc eu este ca cetăţeanul, după ce intrăm în zona euro, să meargă la magazin şi să nu considere că au crescut preţurile şi că intrarea în zona euro i-a scumpit condiţiile de viaţă” a conchis Victor Negrescu.

La rândul său, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea, a declarat, tot duminică la Alba Iulia, că România s-a angajat la îndeplinirea unor reforme structurale extrem de importante şi nu se va putea vorbi de aderarea ţării noastre la zona euro până ce aceste reforme nu vor fi îndeplinite.

„Ceea ce este important din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, este ca înainte de a stabili data ţintă este foarte important de stabilit toţi paşii care trebuie să se întâmple până când România poate să adere. Ei sunt cunoscuţi şi printre primii paşi sunt nişte reforme structurale extrem de importante la care România s-a angajat dar pe care nu le-a finalizat şi nu putem vorbi de aderare înainte de finalizarea acestor reforme structurare. În acelaşi timp întreaga zonă euro este într-un mare proces de reformă şi este important pentru ţările care nu sunt state în zona euro, precum România, să participe la acest proces de reformare pentru că atunci vor avea un cuvânt de spus la felul în care va arăta această zonă euro atunci când România va fi pe deplin stat membru” a spus Angela Cristea.

Ea a adăugat că în tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu există o dată limită pentru aderarea la zona euro, iar acest lucru se va întâmpla când ţara va fi pregătită.

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor şi gospodăriilor din zona euro a continuat să stagneze luna trecută, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE),......
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scăzut azi prețurile la motorină, menținând prețul benzinei.
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din luna aprilie 2024
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din ...
Creditele care vor fi acordate populației din luna aprilie ar urma să aibă dobânzi mai mici în condiţiile în care ...
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe ...