Mercedes-Benz se retrage din Rusia

Producătorul auto de maşini premium Mercedes-Benz a anunţat miercuri că se va retrage de pe piaţa rusă şi vinde unui investitor local acţiunile subsidiarelor sale industriale şi financiare, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 26 oct. 2022, 12:00
Mercedes-Benz se retrage din Rusia

Decizia vine după ce, luna aceasta, grupul nipon Nissan informase că va înregistra pierderi de 687 milioane de dolari în urma cedării afacerii din Rusia, contra sumei de un euro, unei entităţi deţinute de stat, după ce, anterior, partenerul de alianţă Renault anunţarea vânzarea participaţiei majoritare deţinute la Avtovaz cu o rublă.

Mercedes-Benz Russia a precizat că acţiunile subsidiarelor locale vor fi vândute unui dealer auto – Avtodom. Un purtător de cuvânt al Mercedes a declarat că participaţia de 15% deţinută de companie la producătorul rus de camioane Kamaz nu va fi afectată de această tranzacţie şi ar urma să fie transferată anul acesta către Daimler Truck, aşa cum era planificat.

Directorul financiar al Mercedes, Harald Wilhelm, a explicat că tranzacţia nu ar urma să aibă efecte semnificative asupra profitabilităţii grupului german, dincolo de cele raportate în trimestrele precedente.

„Finalizarea tranzacţiei depinde de aprobarea autorităţilor şi implementarea condiţiilor contractuale convenite”, a adăugat oficialul.

Atât Nissan, cât şi Renault, au inclus clauze de răscumpărare în termen de şase ani. Publicaţia rusă Vedomosti susţine, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, că acordul încheiat de Mercedes ar putea include o clauză similară.

Avtodom a informat că va selecta un partener din domeniul tehnologiei pentru a continua operarea facilităţilor de producţie de la Esipovo, la nord-vest de Moscova, unde Mercedes-Benz are o fabrică.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Mercedes a suspendat la începutul lunii martie fabricarea de autovehicule pe piaţa rusă.

Conform datelor Association of European Businesses (AEB), în primele nouă luni din 2022, au fost vândute 9.558 de vehicule Mercedes în Rusia, un declin de 72,8% faţă de anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Albania va adopta reglementări mai dure împotriva manifestaţiilor violente
Premierul albanez Edi Rama a anunţat într-un mesaj video difuzat duminică în reţelele sociale că va legifera în zilele următoare măsuri mai dure împotriva manifestanţilor violenţi, în......
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Emiratele Arabe Unite îşi închid plajele din cauza poluării cu petrol
Plajele din trei din Emiratele Arabe Unite - Ras Al Khaimah, Umm Al Quwain şi Sharjah, vecin cu Dubai - au fost închise ...
Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești. Cele mai rapide conexiuni la internet nu sunt în București sau Cluj
Cum arată harta vitezei internetului în funcție de județul în care locuiești. Cele mai rapide conexiuni la internet ...
Viteza internetului din România a înregistrat îmbunătățiri în 2025, însă diferențele dintre județe rămân foarte ...
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru cei care pleacă din România
Ebola: SUA introduc o nouă obligaţie de călătorie pentru toţi pasagerii zborurilor internaţionale, inclusiv pentru ...
Autorităţile americane introduc o nouă măsură de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii Ebola. Începând ...