Mercosur – Controversatul preşedinte din Argentina trimite Congresului Naţional spre ratificare acordul istoric cu UE

Preşedintele argentinian Javier Milei a trimis joi Congresului acordul comercial Mercosur-Uniunea Europeană (UE) pentru a începe procesul de ratificare, informează EFE.
AGERPRES - vin, 06 feb. 2026, 13:56
Mercosur - Controversatul preşedinte din Argentina trimite Congresului Naţional spre ratificare acordul istoric cu UE

Proiectul trimis Camerei Deputaţilor prevede că „acordul prezintă numeroase beneficii”, între care evidenţiază un „impuls uriaş pentru exporturile de bunuri şi servicii” din ţara sud-americană şi crearea unor „condiţii mai favorabile pentru internaţionalizarea companiilor argentiniene”.

„O zi istorică pentru argentinieni”, a scris ministrul de externe Pablo Quirno pe contul său de X – referindu-se la trimiterea acordului Mercosur-UE către Congres, dar şi la acordul comercial şi de investiţii semnat joi cu Statele Unite.

Printre produsele de export către Uniunea Europeană care vor „obţine îmbunătăţiri semnificative”, documentul trimis parlamentarilor menţionează carnea, creveţii şi calamarii, merluciul, mierea, citricele şi fructele în general, biodieselul şi vinul, pe lângă alte produse din economiile regionale, cum ar fi leguminoasele şi yerba mate, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte beneficiile pentru industria argentiniană, documentul subliniază că acordul va „îmbunătăţi accesul la produse industriale” şi va deschide „noi perspective pentru exporturi” în acest sector.

Proiectul a fost distribuit de deputata partidului de guvernământ Sabrina Ajmechet pe contul său de pe platforma X, împreună cu un mesaj în care îşi exprimă speranţa că Argentina va fi prima ţară din Mercosur care ratifică acordul pentru a „începe să culeagă roadele acestuia”.

Uruguay, Paraguay şi Brazilia au început şi ele procesele de ratificare parlamentară în ultima săptămână.

Proiectul de lege se află pe ordinea de zi propusă de partidul de guvernământ pentru sesiunile extraordinare ale parlamentului, care au început luni şi vor continua până pe 27 februarie.

Acordul a fost semnat la 17 ianuarie într-o ceremonie la Asuncion şi, pentru a intra în vigoare, trebuie ratificat de cel puţin o ţară din Mercosur şi de UE, unde tratatul a fost contestat în instanţă.

Parlamentul European nu poate ratifica acordul până când Curtea de Justiţie a UE nu se va pronunţa – trebuie să evalueze dacă acordul UE-Mercosur este conform cu tratatele UE, proces care ar putea dura şi doi ani -, dar din punct de vedere legal Comisia Europeană ar putea hotărî să înceapă implementarea acestuia cu caracter provizoriu fără a mai aştepta decizia legislativului european.

Cu toate acestea, Comisia Europeană încă nu a clarificat dacă va implementa provizoriu acest acord, deşi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a îndemnat executivul european să pună în aplicare acordul odată ce acesta va fi ratificat de unul dintre partenerii Mercosur, întrucât cele 27 de state membre au aprobat deja acordul.

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul austriac STRABAG se extinde în România: cumpără integral o afacere românească și intră pe piață cu o nouă divizie
Gigantul austriac STRABAG se extinde în România: cumpără integral o afacere românească și intră pe piață cu o nouă ...
La 11 august 2026, STRABAG Property and Facility Services (STRABAG PFS), filială a grupului european de construcții STRABAG, a semnat un acord pentru achiziționarea a 100% din acțiunile Brenneka......
Românii nu mai vor să muncească în străinătate. Aplicările, la cel mai scăzut nivel – eJobs
Românii nu mai vor să muncească în străinătate. Aplicările, la cel mai scăzut nivel – eJobs
Mai puţin de 55.000 de aplicări pentru joburile din afara ţării au fost înregistrate din ianuarie şi până în prezent, ...
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului Pîslaru
Legea salarizării – Ce spune Guvernul despre varianta proiectului cu care merge la Cotroceni. Declarațiile ministrului ...
Legea salarizării - Varianta proiectului legii salarizării din sistemul public, pe care o vom prezenta la Palatul Cotroceni, ...
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Samsung Electronics își va recompensa acţionarii cu 72 de miliarde de dolari
Grupul sud-coreean Samsung Electronics intenţionează să anunţe, la finele acestei luni, un nou plan de recompensare a ...