Merkel: Alegerile din Grecia şi şedinţa de la BCE nu reprezintă ‘o săptămână decisivă’ pentru zona euro

Zona euro nu intră 'într-o săptămână decisivă', a afirmat luni cancelarul german Angela Merkel, minimalizând atenţia care se acordă posibilei decizii a Băncii Central Europene de a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale şi alegerilor din Grecia, programate duminică, transmit Dow Jones Newswires, ANSA şi Reuters.
Economica.net - lun, 19 ian. 2015, 16:25
Merkel: Alegerile din Grecia şi şedinţa de la BCE nu reprezintă 'o săptămână decisivă' pentru zona euro

‘BCE adoptă decizii în mod independent’, a afirmat oficialul german în timpul unei conferinţe de presă, adăugând că în continuare crede că nu a fost complet depăşită criza din zona euro. Germania se opune unui program masiv de achiziţionare de obligaţiuni, cunoscut sub numele de măsuri de relaxare cantitativă (QE).

Întrebată dacă această săptămână ar putea fi descrisă ca ‘o săptămână a destinului’, în condiţiile în care BCE ar putea anunţa joi achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale iar Grecia va alege duminică un nou Parlament, Merkel nu a fost de acord cu această exprimare.

‘Nu aş numi aceasta o săptămână a destinului pentru zona euro. Am spus întotdeauna că nu a fost complet depăşită criza din zona euro. Acest fapt a fost important săptămâna trecută, în ultimele săptămâni din 2014 şi, de asemenea, contează în aceste săptămâni’, a afirmat cancelarul german, adăugând că BCE adoptă decizii în mod independent, iar Grecia va vota în mod responsabil.

Analiştii susţin că experţii Băncii Centrale Europene au elaborat mai multe scenarii privind achiziţionarea de obligaţiuni suverane în valoare de până la 500 de miliarde de euro. Aşteptările ca BCE să anunţe acest program joi au sporit după ce preşedintele Franţei, Francois Hollande, a declarat că BCE va decide joi achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale, care ar putea ajuta economia europeană.

‘Joi, BCE va lua decizia de a achiziţiona obligaţiuni guvernamentale, ceea ce va furniza lichidităţi semnificative economiei europene şi va stimula creşterea’, a afirmat şeful statului francez.

Angela Merkel şi-a exprimat speranţa că Grecia va rămâne în zona euro după alegerile de duminică. Partidul de stânga Syriza, care şi-a majorat avansul în sondaje înaintea votului din 25 ianuarie, a anunţat că va elimina măsurile de austeritate impuse Greciei de creditorii internaţionali în conformitate cu planul de asistenţă în valoare de 240 de miliarde de euro şi, de asemenea, a cerut organizarea unei conferinţe internaţionale pentru renegocierea termenilor datoriilor Greciei faţă de alte state din zona euro. Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a propus o conferinţă similară cu reuniunea de la Londra din 1953 la care puterile Occidentale au redus cu 50% datoria Germaniei Federale.

Un program de achiziţii de active în valoare de 500 de miliarde de euro ar duce BCE la jumătate din obiectivul său de a-şi extinde bilanţul, de la 2.200 de miliarde de euro, în prezent, până la 3.000 de miliarde de euro, şi a evita o spirală deflaţionistă în zona euro.

BCE a demarat pregătirile tehnice pentru a putea începe să cumpere obligaţiuni guvernamentale. O decizie în acest sens ar putea fi anunţată la următoarea reuniune a Consiliului guvernatorilor BCE din data de 22 ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...