Merkel refuză să negocieze cu Grecia un nou plan de asistenţă financiară înaintea referendumului de duminică

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat marţi, în timpul unei reuniuni cu parlamentarii partidului ei conservator, că Germania nu este dispusă să discute despre o nouă propunere de acord de asistenţă financiară pentru Grecia înaintea referendumului la care cetăţenii acestei ţări sunt chemaţi duminică să se pronunţe asupra ultimului plan propus, transmit agenţiile AFP şi EFE citând participanţi la această reuniune. 
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 16:42
Merkel refuză să negocieze cu Grecia un nou plan de asistenţă financiară înaintea referendumului de duminică

Grecia a trimis marţi creditorilor internaţionali o propunere pentru un nou acord de finanţare pe doi ani convenit cu Mecanismul European de Stabilitate (ESM) şi, în paralel, a făcut un apel pentru restructurarea datoriilor. Preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a convocat o teleconferinţă la care miniştrii de finanţe din zona euro vor discuta această propunere.

Anterior, presa greacă a scris despre o ofertă de ultim moment care ar fi fost făcută Greciei de Comisia Europeană în încercarea de a se ajunge la un acord înaintea expirării, la ora 24:00, a termenului pentru achitarea unei tranşe de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI). Însă Angela Merkel a declarat public că nu ştie nimic despre o asemenea ofertă, precizând că singurul plan pe care guvernul de la Berlin îl ia în considerare este cel propus vineri şi asupra căruia premierul grec Alexis Tsipras a chemat populaţia să decidă la referendum.

La rândul său, ministrul german al economiei, social-democratul Sigmar Gabriel, a declarat că discuţiile cu Grecia ar putea fi reluate rapid dacă guvernul de la Atena anulează acest referendum.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.