Merkel şi Sarkozy vor înfiinţarea unui cont special pentru plata datoriilor Greciei

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy au propus luni înfiinţarea unui cont special prin intermediul căruia să aibă loc plata datoriilor Greciei, pentru a calma astfel temerile investitorilor, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 06 feb. 2012, 21:22

Merkel a spus că separarea ajutorului financiar destinat Greciei într-un astfel de cont va garanta guvernului elen accesul la fondurile necesare respectării obligaţiilor financiare.

Sarkozy a afirmat la rândul său că acest cont va permite garantarea faptului că problema datoriilor Greciei este rezolvată.

Cei doi lideri au cerut totodată liderilor eleni să cadă de acord asupra condiţiilor cerute de creditorii internaţionali.

Merkel şi Sarkozy au făcut declaraţiile după o şedinţă comună de guvern la Paris şi nu au oferit alte detalii referitoare la fondul special destinat Greciei.

Un consilier al lui Sarkozy a spus că ideea este în lucru şi că o parte din asistenţa financiară pentru Grecia ar putea fi plasată într-un cont blocat, din care vor fi plătite dobânzile sau principalul împrumuturilor.

Liderii europeni şi pieţele financiare aşteaptă rezultatul negocierilor de la Atena, în condiţiile în care premierul Lucas Papademos s-a înţeles cu partidele politice numai pentru o parte din măsurile de austeritate.

Acordul liderilor politici eleni reprezintă o condiţie pentru obţinerea celui de-al doilea program de sprijin financiar internaţional, de 130 de miliarde de euro.

Grecia trebuie să răscumpere pe 20 martie obligaţiuni de 14,5 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
CFR Călători anunță modificarea circulației a opt trenuri, ca urmare a lucrărilor de infrastructură din stația Târgu Jiu
Lucrările la infrastructura feroviară în staţia Târgu Jiu vor determina modificarea circulaţiei în cazul a opt trenuri de călători, în perioada 5 octombrie - 5 noiembrie, relatează......
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
USR și-a stabilit lista de miniștri pentru cabinetul Mureșan. Partidul ar urma să dețină cinci portofolii
Comitetul Politic al Uniunii Salvați România, reunit vineri în şedinţă, a aprobat intrarea partidului la guvernare ...
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Grupul britanic Alcemi intră pe piața din România prin achiziția a două proiecte BESS
Compania britanică Alcemi, un important dezvoltator britanic de proiecte de stocare a energiei, intră sa pe piața din ...
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 82 de milioane de lei
Bursa de la București reușește să revină pe creștere în ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a revenit pe creştere în ultima şedinţă de tranzacţionare a acestei săptămâni, ...