Merkel va câştiga alegerile parlamentare din Germania – sondaj

La mai puţin de două luni până când germanii îşi vor alege un nou parlament federal (Bundestag) în septembrie, un sondaj Stern-RTL Wahltrend publicat miercuri sugerează că Angela Merkel ar obţine un al patrulea mandat de cancelar, relatează agenţia Xinhua.
Economica.net - mie, 26 iul. 2017, 13:30
Merkel va câştiga alegerile parlamentare din Germania - sondaj

Partidele-surori conservatoare Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) conduc împreună cu 40% din sprijinul electoratului. În schimb, sondajul arată că Partidul Social Democrat (SPD), condus de fostul preşedinte al Parlamentului European Martin Schulz, stagnează la 22% din intenţiile de vot.

După o creştere iniţială a sprijinului când a preluat conducerea SPD în martie 2017, Schulz s-a străduit să traducă aşa-zisul ‘efect Schulz’ într-un efect electoral de durată.

De atunci, SPD a suferit înfrângeri în alegerile din trei landuri – Saarland, Schleswig-Holstein şi Renania de Nord-Westfalia -, ridicând întrebări legate de capacitatea sa de a concura cu Merkel.

Merkel continuă să se bucure de un avantaj semnificativ asupra altor candidaţi în categoria celor pentru care respondenţii sondajului ar vota dacă ar putea să îşi exercite direct dreptul de vot pentru cancelarie. Deşi deţine postul de cancelar german de 12 ani, Merkel încă mai poate conta pe sprijinul a 52% din alegători.

Potrivit sondajului, partidul de stânga Die Linke ar obţine 9% din voturi, Partidul Liberal Democrat (FDP) se plasează pe aceeaşi poziţie cu Partidul Verde (Gruene), la 8%, iar partidul populist de extremă-dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) este pe ultimul loc, cu 7% din intenţiile de vot.

În consecinţă, atât o coaliţie între CDU/CSU şi SPD, cât şi un pact între CDU/CSU şi FDP sau Partidul Verde ar fi posibilităţi pentru un nou guvern în toamnă.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...