Merkel, victorioasă în alegeri, salută „un vot puternic pentru o Europă unită

Cancelarul german Angela Merkel a salutat luni scorul obţinut de partidul său conservator, pe care îl consideră un "vot puternic pentru o Europă unită", subliniind că politica sa de a ieşi din criză va rămâne neschimbată.
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 18:41
Merkel, victorioasă în alegeri, salută

„A fost un vot clar pentru o Europă unită”, a spus preşedinta creştin-democraţilor (CDU/CSU) la sediul partidului său, evocând scorul de 41,5% obţinut de conservatori în alegerile legislative, cel mai mare de la Reunificarea ţării, în 1990.

Întrebată dacă Germania va fi de-acum mai flexibilă în cerinţele reformelor structurale şi rigorii bugetare aplicate la nivel european, Merkel a răspuns că „politica europeană nu se va schimba”.

„Trebuie să ieşim puternici din criză”, a adăugat ea. În urmă cu zece ani, Germania era considerată „bolnavul Europei” şi, de-acum, este văzută ca un „pol de stabilitate” în UE, a afirmat Merkel. „Pot ajunge acolo şi alţii”, a conchis cancelarul german.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată de Ministerul Finanţelor, de cinci ori peste volumul anunţat, fiind una......
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...