Mesajul de Paști al președintelui Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis un mesaj de Sărbătorile pascale în care îndeamnă românii să fie "solidari nu doar în spiritul tradiţiilor, ci şi în fapte, sprijinindu-ne pe convingerea că binele are puterea de a schimba comunităţi şi de a vindeca o societate"
AGERPRES - D, 12 apr. 2026, 10:19
Mesajul de Paști al președintelui Nicușor Dan

„Hristos a Înviat! Este certitudinea care ne reaminteşte în fiecare an de triumful speranţei şi puterea renaşterii, momentul în care ne întoarcem la valorile care ne definesc – încrederea că putem mai mult, iubirea şi bunătatea faţă de semeni.

Sărbătorile pascale ne găsesc anul acesta în vremuri marcate de incertitudini şi crize severe, în care mulţi dintre noi sunt preocupaţi în mod firesc de grija pentru ziua de mâine. Vă îndemn să fim solidari nu doar în spiritul tradiţiilor, ci şi în fapte, sprijinindu-ne pe convingerea că binele are puterea de a schimba comunităţi şi de a vindeca o societate.

Fie ca Lumina Învierii să ne aducă pacea sufletească de care avem nevoie pentru a merge înainte, oricât de anevoios ar părea uneori drumul. Vă doresc sărbători senine, cu sănătate şi oameni dragi alături!”, a scris preşedintele Nicuşor Dan pe Facebook.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor de finanţare pentru două intervenţii majore destinate investiţiilor......
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...