Meteo Bucureşti: Instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale, grindină şi vijelii, până miercuri seara

Instabilitatea atmosferică în Bucureşti se va accentua treptat şi vor fi intervale în care vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină şi vijelii, în intervalul i iunie, ora 10:00 - 3 iunie, ora 23:00, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres. 
Economica.net - lun, 01 iun. 2020, 09:46
Meteo Bucureşti: Instabilitate atmosferică accentuată, ploi torenţiale, grindină şi vijelii, până miercuri seara

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar mai ales în noaptea de luni spre marţi şi în cursul zilei de marţi, în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile
de apă vor depăşi, în medie, 10 – 15 l/mp şi izolat 20 – 25 l/mp.

Vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 22 de grade, iar minimele între 8 şi 11 grade. 

Te-ar mai putea interesa și
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Legea salarizării – Sindicatele din Educaţie au respins ultima variantă a proiectului
Federaţiile sindicale din educaţie au respins miercuri ultima variantă a proiectului Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, propusă de Guvernul interimar, şi......
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
SUA vor continua planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa cu Mexic
Statele Unite au anunţat marţi că vor continua cu planul de construire a unui zid de 100 de kilometri la graniţa dintre ...
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Demisia lui Ghiță de la gigantul Nuclearelectrica – Ce spune Ministerul Energiei
Decizia lui Cosmin Ghiţă de a renunţa la mandatul de director general al SN Nuclearelectrica intervine în contextul unei ...
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei ...