Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026

Compania Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, anunță că a încheiat primul trimestru din 2026 cu prime brute subscrise în valoare de 278.561.340 de lei, în creștere cu 16,60% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Economica.net - lun, 08 iun. 2026, 21:27
Metropolitan Life înregistrează o creștere de 16,60% a primelor brute subscrise în primul trimestru din 2026

În comparație cu primul trimestru din 2025, când valoarea primelor brute subscrise a fost de 238.911.749 de lei, evoluția din 2026 indică un început de an solid pentru companie.

„Într-un context în care nevoia de siguranță financiară devine tot mai prezentă în deciziile românilor, începutul de an arată o evoluție pozitivă pentru Metropolitan Life și pentru direcția pe care o construim pe termen lung. Creșterea primelor brute subscrise reflectă interesul tot mai mare pentru soluții de protecție relevante, ușor de înțeles și adaptate etapelor diferite din viața clienților noștri. Pentru noi, prioritatea rămâne aceeași: să fim aproape de oameni cu servicii clare, accesibile și cu o experiență cât mai facilă”,a declarat Carmina Dragomir (foto), CEO Metropolitan Life.

Totodată, în primele trei luni ale anului 2026, Metropolitan Life a plătit indemnizații brute în valoare totală de 83.812.393 de lei, în creștere cu 26,57% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, când valoarea acestora a fost de 66.218.366 de lei.

Evoluția din primul trimestru susține direcția Metropolitan Life de a dezvolta soluții de asigurare relevante pentru nevoile actuale ale clienților și de a contribui la creșterea nivelului de protecție financiară pe piața locală, se menționează în comunicatul transmis de companie.

Societatea susține că va continua să investească în digitalizare, simplificarea interacțiunilor cu clienții și consolidarea serviciilor oferite în România.

MetLife, Inc. (NYSE: MET), prin filialele și afiliații („MetLife”), este una dintre cele mai importante companii de servicii financiare din lume, oferind asigurări, anuități, beneficii pentru angajați și gestionarea activelor pentru a-și ajuta clienții individuali și instituționali să construiască un viitor mai încrezător. Fondată în 1868, MetLife are operațiuni în peste 40 de piețe la nivel global și deține poziții de lider în Statele Unite, Japonia, America Latină, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Pentru mai multe informații, vizitați www.metlife.com. În România, Metropolitan Life are peste 26 ani de activitate pe piața de asigurări de viață. Peste 4,3 milioane de clienți beneficiază de asigurări de viață și pensii private obligatorii oferite de Metropolitan Life la nivel local.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...