Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 au depășit 60%

Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 al Magistralei 4 de metrou Gara de Nord - Gara Progresul au depășit gradul de 60%, au transmis pentru ECONOMICA.NET reprezentanții firmei responsabile cu studiul geotehnic, Geocon Global Consulting.
Anemona Andone - mie, 17 iun. 2026, 18:19
Metrou Gara de Nord - Gara Progresul: Investigațiile geotehnice pentru lotul 2 au depășit 60%

Magistrala M4 Gara de Nord – Gara Progesul este împărțită în două loturi distincte:

• Lotul 1: Gara de Nord – Eroii Revoluției;
• Lotul 2: Eroii Revoluției – Gara Progresul.

În cadrul Lotului 2, studiul geotehnic și hidrogeologic este realizat de Geocon Global Consulting SRL, au spus reprezentanții companiei pentru ECONOMICA.NET.

Având în vedere experiența acumulată în cadrul unor proiecte majore de infrastructură subterană, inclusiv prin participarea la realizarea studiilor geotehnice și hidrogeologice si seismice pentru Magistrala M6 de metrou București – Aeroportul Henri Coanda Otopeni – Lotul 1 și Lotul 2, precum și pentru proiectul metroului din Cluj-Napoca, Geocon Global Consulting SRL coordonează și realizează studiile si investigațiile geotehnice hidrogeologice si seismice pentru Lotul 2 al Magistralei M4 Eroii Revolutiei – Gara Progresul cu echipamente și laboratoarele proprii dar si împreună cu specialiști din cadrul Universității Tehnice de Construcții București (UTCB), precum și consultanți internaționali cu experiență în proiecte de infrastructură subterană și transport urban.

În cadrul acestui program de investigații sunt executate lucrări complexe, inclusiv foraje geotehnice, teste CPTu, SCPTu, SDMT, încercări presiometrice Menard, teste Lefranc, monitorizări hidrogeologice și alte investigații in situ necesare proiectării infrastructurii de metrou, spun cei de la Geocon Global Consulting.

„Menționăm că lucrările aferente lotului 2 au înregistrat un progres remarcabil, depășind 60% din programul investigațiilor într-o perioadă de aproximativ o lună de la emiterea ordinului de începere, datorită mobilizării simultane a mai multor echipe și utilaje specializate”, precizează reprezentanții Geocon Global Consulting.

Când va fi gata tronsonul de metrou Gara de Nord – Gara Progresul

metrou m4

Primarul Sectorului 4 mai estima că lucrările pentru extinderea Magistralei 4 de metrou vor fi terminate peste șapte ani, respectiv în 2033.

Principalele caracteristici ale tronsonului Gara de Nord 2 – Gara Progresul sunt următoarele:

– 11,94 km lungime traseu nou construit, din care:
● 10,84 km în exploatare cu călători
● 1,1 km în exploatare fără călători (legătură depou Progresul)

– 1 depou suprateran (Progresul)
– 1 stație existentă
– 14 stații de metrou:

🚇 Gara de Nord 2
🚇 Știrbei Vodă
🚇 Bogdan Petriceicu Hașdeu
🚇 Uranus
🚇 George Rozorea
🚇 Chirigiu
🚇 Filaret
🚇 Eroii Revoluției 2
🚇 George Bacovia
🚇 Toporași
🚇 Nicolae Cajal
🚇 Luică
🚇 Giurgiului
🚇 Progresul

Valoarea totală a investiției este de 3,43 de miliarde de euro (cu TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și alte surse de finanțare legal constituite.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan exultă după apariția datelor INS privind economia: Sunt infirmate toate scenariile apocaliptice. Nou atac la PSD
Bolojan exultă după apariția datelor INS privind economia: Sunt infirmate toate scenariile apocaliptice. Nou atac la PSD
"Moştenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care şi-a reluat uşor creşterea şi un buget echilibrat. Este suficient ca actualul guvern să menţină direcţia pentru ca rezultatele......
FOTO Vama din România și-a luat „mașină de fumat”. Ce verifică vameșii la țigările și băutura care intră sau ies din țară
FOTO Vama din România și-a luat „mașină de fumat”. Ce verifică vameșii la țigările și băutura care ...
Autoritatea Vamală Română anunță că a achiziționat o "mașină de fumat" pentru a verifica dacă țigările conțin ...
Posesorii a 721.000 mașini BMW din SUA, îndemnați să le parcheze afară
Posesorii a 721.000 mașini BMW din SUA, îndemnați să le parcheze afară
Grupul BMW AG se confruntă cu o nouă provocare operațională și financiară pe piața americană, după ce autoritățile ...
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoţită şi de măsuri care să asigure reluarea creşterii economice
Mesaj clar de la vârful BNR: Austeritatea nu e o soluție. Marinescu, viceguvernator: Corectarea dezechilibrelor macroeconomice ...
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanţelor publice trebuie continuată ...