FOTO Metrou Gara de Nord – Gara Progresul: Metoda nouă folosită din cinci în cinci metri la investigațiile geotehnice pentru extinderea Magistralei 4

12 06. 2026
geostud m45

Redăm mai jos anunțul Geostud:

„Pentru a răspunde cerințelor tehnice din proiectele majore de infrastructură, investim permanent în tehnologie și echipamente performante. Geostud integrează în fluxul său operațional presiometrul Menard Pressuremeter SuperPRESSIO 150 Bar, utilizat pentru realizarea încercărilor presiometrice in situ.

Această metodă permite evaluarea comportării terenului direct în foraj, prin expandarea controlată a unei sonde și înregistrarea răspunsului terenului la solicitare. Astfel, se obțin parametri importanți privind deformabilitatea și rezistența terenului, esențiali pentru proiectarea structurilor subterane, a tunelurilor și a lucrărilor geotehnice complexe.

În cadrul investigațiilor pentru Magistrala de metrou M4, un proiect cu grad ridicat de complexitate încadrat în categoria geotehnică 3, utilizăm deja acest echipament performant pentru efectuarea testelor din 5 în 5 metri în forajele executate, asigurând un profil geotehnic detaliat și concludent pentru siguranța proiectării.”

Primarul Sectorului 4 Daniel Băluță anunța în mai startul lucrărilor de proiectare pentru extinderea Magistralei 4 de metrou cu tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul.

„Au început forajele geotehnice și testele de specialitate de pe traseul noii magistrale de metrou M4, dintre Gara de Nord și Gara Progresul”, menționa Băluță.

Potrivit lui, se lucra deja atât pe lotul 1 al proiectului, între Gara de Nord și Eroii Revoluției, cât și pe lotul 2, între Eroii Revoluției și Gara Progresul, către comuna Jilava.

„Foarte important. Toate zonele în care sunt desfășurate aceste teste vor fi aduse la starea inițială”, sublinia Daniel Băluță.

 Când va fi gata tronsonul de metrou Gara de Nord – Gara Progresul

Primarul Sectorului 4 mai estima că lucrările pentru extinderea Magistralei 4 de metrou vor fi terminate peste șapte ani, respectiv în 2033.

Principalele caracteristici ale tronsonului Gara de Nord 2 – Gara Progresul sunt următoarele:

– 11,94 km lungime traseu nou construit, din care:
● 10,84 km în exploatare cu călători
● 1,1 km în exploatare fără călători (legătură depou Progresul)

– 1 depou suprateran (Progresul)
– 1 stație existentă
– 14 stații de metrou:

🚇 Gara de Nord 2
🚇 Știrbei Vodă
🚇 Bogdan Petriceicu Hașdeu
🚇 Uranus
🚇 George Rozorea
🚇 Chirigiu
🚇 Filaret
🚇 Eroii Revoluției 2
🚇 George Bacovia
🚇 Toporași
🚇 Nicolae Cajal
🚇 Luică
🚇 Giurgiului
🚇 Progresul

Valoarea totală a investiției este de 3,43 de miliarde de euro (cu TVA), iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și alte surse de finanțare legal constituite.