Metroul între Bucureşti şi Otopeni, finalizat până în 2020 doar într-o variantă foarte optimistă

Metroul între Bucureşti şi Otopeni ar putea fi finalizat până în 2020 doar într-o variantă foarte optimistă, dar vom începe proiectul în acest an, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu, citat de Agerpres.
Economica.net - D, 28 feb. 2016, 11:26
Metroul între Bucureşti şi Otopeni, finalizat până în 2020 doar într-o variantă foarte optimistă

„O capitală europeană cum este şi Bucureştiul merită şi o legătură feroviară şi una cu metroul. Evident, metroul are cu totul alte sarcini, alte viteze, el aşa cum este proiectat acum vine să deservească un cartier satelit aşa cum este Otopeni, care va fi foarte important şi pentru care se justifică traficul. Va deservi centrul comercial, va deservi centrele de birouri de pe traseu. Traseul pe calea ferată există, însă, în prezent. Noi trebuie să gândim şi pe termen mediu şi lung. Nu este neapărat obiectivul nostru Campionatul European de Fotbal din 2020. Noi trebui să dezvoltăm durabil şi sustenabil”, a precizat ministrul Transporturilor.

România va găzdui, în 2020, patru meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal.

„În 2020 vom avea metrou doar într-o variantă foarte optimistă. Vom începe însă acest metrou pentru că toată lumea consideră acest proiect ca fiind un dat şi de fapt el nu este pornit. Avem un credit asigurat pe o treime, poate de 25%, de la japonezi şi de 5 ani avem acest credit nefolosit, nu se mişcă nimic, dar toată lumea speră că vom avea un metrou în 2020. După aceşti cinci ani, am văzut şi penalităţile pe care statul trebuie să le plătească pentru credite nefolosite asta înseamnă aproximativ 300.000 de euro pe an. Văzând şi evoluţia yenului faţă de dolar a mai rămas doar 72% din valoarea creditului. Văzând aceste lucruri, şi după o analiză în Guvern, am decis ca acest proiect să înceapă imediat şi practic am organizat acest proces în 2016′, a explicat Dan Costescu.

Potrivit ministrului Transporturilor, există şi o variantă prin care se poate ajunge cu trenul de la Bucureşti la Otopeni, aceasta fiind agreată şi din prisma timpului în care ar putea fi realizat acest proiect, respectiv anul 2020.

„Trebuie să ne concentrăm pe acest proiect, să ne vedem interesul pe termen lung şi să nu facem investiţii hazardate pentru obiective care sunt trecătoare, precum un campionat de fotbal. În aceeaşi măsură avem obligaţia să ne respectăm promisiunile făcute ca ţară. De aceea studiem acum începerea construcţiei unei linii feroviare, să avem o linie navetă între aeroport şi Capitală. Avem avantajul că nu vom investi foarte mult în acest proiect având deja construită o linie de cale ferată. Să avem o linie de cale ferată navetă care să asigure legătura în 15-20 minute distanţa între aeroport şi Bucureşti, iar acest proiect poate fi finalizat până în 2020”, a adăugat şeful Costescu.

Te-ar mai putea interesa și
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să o ia, în ciuda inflației în scădere
CURS VALUTAR. Analiștii BCR spun că Banca Națională este îngrijorată de cursul de schimb. Măsura pe care ar urma să ...
Inflația în luna iunie s-a situat la 10,42% față de aceeași perioadă a anului trecut, înregistrând o încetinire față de nivelul de 10,85% din luna precedentă. Acest nivel a fost ușor sub......
Alegeri anticipate. Ce spune Bolojan
Alegeri anticipate. Ce spune Bolojan
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, a declarat că în cazul în care nu se ajunge la o înţelegere între ...
SUA vor relua blocada asupra porturilor iraniene marţi la ora 20:00 GMT
SUA vor relua blocada asupra porturilor iraniene marţi la ora 20:00 GMT
SUA vor relua blocada porturilor iraniene marţi, la ora 20:00 GMT, a anunţat luni armata americană, în siajul deciziei ...
Parlamentul de la Budapesta a adoptat un amendament constituțional prin care-l poate destitui pe președintele Tamas Sulyok, un aliat al fostului premier Viktor Orban
Parlamentul de la Budapesta a adoptat un amendament constituțional prin care-l poate destitui pe președintele Tamas Sulyok, ...
Parlamentul ungar a adoptat luni un amendament constituţional vizând în special să pună capăt mandatului preşedintelui ...