MFE: Începând cu 17 august vor putea să fie accesate primele 235 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție

Primele 235 de milioane de euro din necesarul de un miliard prevăzut de Guvern pentru dezvoltarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale pot fi accesate din 17 august, a anunţat luni Ministerul Fondurilor Europene (MFE), relatează Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iul. 2020, 18:06
MFE: Începând cu 17 august vor putea să fie accesate primele 235 de milioane de euro pentru dezvoltarea rețelelor de distribuție

„Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare, a lansat astăzi în consultare publică ghidul solicitantului ‘Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final’. Apelul, în valoare de 235 milioane de euro, prevăzut a fi lansat pe 17 august, permite dezvoltarea reţelei de gaze naturale încă din această perioadă de programare, urmând ca procesul să continue şi în viitorul exerciţiu financiar multianual 2021-2027 până la un cuantum total de 1 miliard de euro”, se arată într-un comunicat al MFE.

Potrivit sursei citate, condiţia pentru accesarea fondurilor este ca primăriile, singure sau în asociere cu mai multe autorităţi publice locale, să asigure racordarea la reţeaua de gaze naturale a cel puţin câte 1.000 de gospodării pentru fiecare proiect şi să modernizeze infrastructura existentă acolo unde aceasta există.

Eligibile sunt şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei.

Activităţile finanţate din cele 235 de milioane de euro alocaţi din actualul exerciţiu financiar sunt: construirea reţelelor inteligente de distribuţie gaze naturale, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente funcţionalităţilor inteligente; construirea staţiilor de reglare, măsurare şi predare a gazelor naturale şi a racordului la Sistemul de Transport existent exclusiv în scopul alimentării unei reţele inteligente de distribuţie propusă printr-un proiect; construirea reţelelor interioare de distribuţie a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice branşate la reţeaua inteligentă distribuţie a gazelor naturale propusă prin proiect (clădirea primăriei, centre sociale, şcoli etc.) în cadrul cărora se desfăşoară activităţi non – economice; construirea branşamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietăţii publice.

Ghidul este publicat la următorul link: http://mfe.gov.ro/consultare-publica-poim-ghidul-pentru-rapordarea-la-reteua-de-gaze-natural/, iar propunerile şi recomandările pot fi transmise timp de 15 zile la adresa de e-mail [email protected].

Te-ar mai putea interesa și
Cum cumpără românii de pe Shein, Temu sau AliExpress, față de unguri, cehi și slovaci – studiu Compari.ro
Cum cumpără românii de pe Shein, Temu sau AliExpress, față de unguri, cehi și slovaci – studiu Compari.ro
rețurile mici reprezintă principalul motiv pentru care consumatorii din Europa Centrală și de Est aleg marketplace-urile internaționale cu prețuri mici, fiind menționate de 84% până la 89%......
Dacia Sandero conduce din nou vânzările de mașini noi din Europa. Liderul are însă rivali tot mai apropiați
Dacia Sandero conduce din nou vânzările de mașini noi din Europa. Liderul are însă rivali tot mai apropiați
Modelul Dacia Sandero, produs de grupul Renault la uzina sa din Maroc, a revenit în iulie pe prima poziție a clasamentului ...
Siguranța cetățenilor sau eficiență energetică? Ambele! OPINIE
Siguranța cetățenilor sau eficiență energetică? Ambele! OPINIE
Indiferent de domeniul sau de planul în care apare, o criză este totdeauna ceva extrem de neplăcut, care te obligă să ...
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe în fonduri
Anunț de la ING pentru clienții din România. Produs nou în ofertă, depozit cu dobândă mai mare combinat cu investițe ...
ING Bank România lansează ING Depo Invest și adaugă o nouă opțiune prin care clienții pot să economisească, dar ...