Finanţe: Plus de 3% la colectare, în aprilie, faţă de programul stabilit

Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a declarat miercuri, la Palatul Victoria, că, în luna aprilie, încasările la bugetul de stat au crescut cu 3% faţă de programul stabilit.
Economica.net - mie, 18 mai 2016, 15:52
Finanţe: Plus de 3% la colectare, în aprilie, faţă de programul stabilit

‘Faţă de program avem un plus de colectare de 3%, deci un grad de realizare de 103%, la aprilie, şi în total 1,51 miliarde de lei. Au fost încasări peste program, chiar şi la TVA, în condiţiile în care am avut şi rambursări suplimentare de TVA în comparaţie cu perioada precedentă din anul trecut. (…) Programul se face trimestrial şi apoi noi facem nişte evaluări destul de aritmetice, de împărţire la trei pe fiecare lună. Deci pot să vă spun în comparaţie cu programul la trei luni şi într-adevăr la aprilie şi în aprilie avem aceeaşi cifră de 3%, deci eu mă refer la cifrele de încasări pe aprilie. Avem creştere faţă de program de 3%’, a spus Anca Dragu.

Aceasta a fost întrebată, la Palatul Victoria, despre situaţia încasărilor, în luna aprilie, despre care fostul şef al Fiscului Gelu Diaconu ar fi susţinut că au scăzut cu 1,2 miliarde de lei faţă de cât era programat.

Te-ar mai putea interesa și
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin declarația D406 – SAF-T și evaluării acestora în raport cu datele din......
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Senatul a aprobat proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a PNRR
Plenul Senatului a aprobat astăzi proiectul de lege privind închiderea operaţională şi financiară a Planului Naţional ...
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Trump bagatelizează vizita rară a directorului CIA la Moscova: „Semi-rutină”.
Preşedintele american Donald Trump a descris miercuri vizita rară a directorului CIA la Moscova din ziua precedentă drept ...