Micii crescători de porci ar putea primi un ajutor de 15.000 de euro pe an de la bugetul statului

Micii crescători de porci ar putea primi un sprijin de 15.000 de euro pe fermă, anual, de la bugetul naţional, pentru a face faţă şocului resimţit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Economica.net - mie, 08 iun. 2016, 09:14
Micii crescători de porci ar putea primi un ajutor de 15.000 de euro pe an de la bugetul statului

Ministrul de resort, Achim Irimescu, s-a întâlnit, la sediul MADR, cu reprezentanţii micilor crescători de suine din România, temele abordate în cadrul discuţiilor vizând problemele cu care se confruntă sectorul creşterii porcinelor şi identificarea măsurilor de sprijin capabile să absoarbă şocul resimţit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector.

‘În cadrul discuţiilor s-a convenit că micii crescători de suine au fost cei mai afectaţi de turbulenţele pieţei cărnii de porc, aceştia necesitând măsuri de sprijin urgente, urmând ca pentru marii crescători de porcine să fie luate măsuri pe termen mediu şi lung vizând stabilitatea veniturilor acestora. O primă măsură o reprezintă posibilitatea acordării unui sprijin din bugetul naţional în valoare de 15.000 euro/an/fermă pentru micii crescători de porcine, MADR urmând a realiza o analiză asupra impactului bugetar raportat la numărul de unităţi de creştere a porcinelor eligibile şi de a stabili condiţiile tehnice în baza cărora se va face notificarea către Comisia Europeană pentru acordarea acestui sprijin’, se arată în comunicat.

De asemenea, ministrul Achim Irimescu a informat micii crescători de porcine asupra întâlnirii avute în data de 6 iunie 2016 cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor, eveniment în cadrul căruia au fost purtate discuţii privind deblocarea cât mai rapidă a exportului de porcii vii în spaţiul comunitar, fapt care ar putea avea un impact pozitiv în capitalizarea micilor crescători de suine din România.

Şeful MADR şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Roatiş Cheţan, au participat luni, 6 iunie 2016, la Bruxelles (Belgia), la întâlnirea cu oficialul european, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de pesta porcină africană, posibilitatea eliminării, pentru sistemul industrial de creştere a porcilor, a restricţiilor din cauza pestei porcine clasice, sistemul de colectare şi distrugere a cadavrelor de animale şi dermatoza nodulară contagioasă.

Potrivit unui comunicat al MADR remis marţi AGERPRES, problema pestei porcine clasice (PPC), boală care nu a mai fost diagnosticată la porcii domestici sau sălbatici din ţara noastră din luna octombrie 2007, a fost un alt subiect de discuţie cu comisarul european pentru Sănătate şi Siguranţa Alimentelor.

Programele de supraveghere arată că situaţia este favorabilă României şi nu mai există circulaţie a virusului.

‘Până în prezent, România nu a efectuat niciodată comerţ intracomunitar cu porci vii. Sper să deblocăm cât mai rapid exporturile de porci vii în Uniunea Europeană. Sectorul industrial de creştere a porcilor este interesat să poată participa la piaţa comună, fără restricţii’, a afirmat ministrul Achim Irimescu, în comunicatul MADR.

Comisarul european Vytenis Andriukaitis a fost de acord că trebuie schimbat statutul României cu privire la pesta porcină clasică, rămânând să se identifice soluţia legală optimă în cel mai scurt timp.

În privinţa pestei porcine africane, în contextul apropierii bolii de graniţa de est a UE (deja prezentă în regiunea Odessa din Ucraina), România a solicitat Comisiei Europene să sprijine cu expertiză tehnică şi financiar autorităţile veterinare din ţara noastră astfel încât să poată fi luate toate măsurile necesare pentru prevenirea apariţiei bolii.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...