Mihaela Toader, propusă la Fonduri Europene: Autorităţile de Management ar putea fi acreditate în prima jumătate a anului

Autorităţile de Management ar putea fi acreditate în prima jumătate a acestui an, fiind importantă opinia autorităţii de audit, a declarat Mihaela Toader, propusă ministru delegat pentru fonduri europene, în cadrul audierii sale din Comisiile reunite pentru afaceri europene din Parlament, unde a primit aviz favorabil.
Economica.net - mie, 04 ian. 2017, 07:49
Mihaela Toader, propusă la Fonduri Europene: Autorităţile de Management ar putea fi acreditate în prima jumătate a anului

‘Este imperios necesar ca în acest moment să punem la punct sistemul de evaluare şi selecţie a proiectelor. Colegii noştri din autorităţile de management trebuie să fie susţinuţi de echipe de experţi, de evaluatori independenţi, de nişte grile de evaluare extrem de clare pentru a nu mai repeta lecţiile dureroase din 2007-2013, astfel încât să reuşim să evaluăm într-un timp extrem de rapid şi să ajungem la semnarea contractelor de finanţare, pentru că acest moment este cel în care începe implementarea efectivă. Nu putem uita de acreditarea autorităţilor de management’, a spus Toader.

Potrivit acesteia, ministerul nu s-a oprit din procesul de acreditare a autorităţilor de management.

‘Este un pas extrem de important. Acest pas nu ne împiedică să lansăm şi să începem implementarea proiectelor, însă pentru a putea solicita rambursări către Comisia Europeană trebuie să avem autorităţile de management acreditate. Colegii mei din minister nu s-au oprit din acest proces. Sunt convinsă că au progrese. Sunt încrezătoare că vom reuşi în prima jumătate a acestui an să obţinem aceste acreditări. Aici vom depinde şi de opinia autorităţii de audit. Ei vor trebui, pe baza pachetelor de acreditare, să întreprindă acţiuni de audit la nivelul autorităţilor de management şi ulterior. Beneficiarii au probleme cu nivelul extrem de mare de documente care trebuie elaborate, trebuie păstrate, aduse. Intenţionăm să utilizăm opţiunile simplificate, această noutate pe care regulamentele 2014-2020 au adus-o. Intenţionăm să elaborăm costuri unitare. Aceasta ar fi o mare salvare pentru beneficiarii de fonduri’, a mai arătat ministrul produs pentru Fonduri Europene.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...