Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă” mai mult decât orice greșeală de business

„Dacă lăsăm la o parte șocurile anterioare – pandemia, izbucnirea războiului din Ucraina și, evident, majorările ulterioare de taxe, TVA și a accizei la bere – consider că cea mai mare problemă actuală este scăderea încrederii consumatorilor. Nu ne confruntăm neapărat cu o criză financiară pură, ci mai degrabă cu o criză de încredere legată de viitor”, a spus directorul Bergenbier în cadrul emisiunii „Codul de bare” realizate de Termene.ro.
Termene.ro - S, 06 iun. 2026, 12:42
Mihai Voicu, Bergenbier: Impredictibilul ne „costă

Mihai Voicu este un lider cu o carieră de peste 16 ani în grupul Molson Coors, iar cea mai mare parte din această perioadă a petrecut-o în vânzări. El a preluat conducerea subsidiarei locale în urmă cu șase ani. În prezent, cea mai mare provocare pentru companie este declinul consumului, dar și lipsa de predictibilitate din România. Piața berii a cumulat o scădere de volume de aproximativ 15% în ultimii patru ani – după cum arată cel mai recent raport publicat de asociația Berarii României, scrie Termene.ro.

„Dacă privim lucrurile din perspectiva volumului per capita, nu consider că am ajuns neapărat la un punct de saturație a pieței. Totuși, în următorii doi-trei ani, este puțin probabil să vedem o revenire pe creștere a volumelor. Tendința va fi mai degrabă una de premiumizare. Prin urmare, mă aștept ca piața să evolueze pozitiv din punct de vedere valoric”, directorul Bergenbier în cadrul emisiunii „Codul de bare” realizate de Termene.ro.

„Astăzi asistăm la o polarizare clară a pieței: pe de o parte avem segmentul low-price și private label (mărci proprii), cu volume mari generate de discounturi, iar pe de altă parte, zona premium care a devenit extrem de accesibilă”, adaugă managerul pentru Termene.ro.

Citeşte tot interviul în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...