Mihail Hodorkovski solicită permis de rezidenţă permanentă în Elveţia

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski a depus o solicitare pentru a obţine un permis de şedere permanentă în Elveţia, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt, citată de agenţia Reuters.
Economica.net - lun, 10 mart. 2014, 14:43
Mihail Hodorkovski solicită permis de rezidenţă permanentă în Elveţia

În vârstă de 50 de ani, fostul magnat din domeniul petrolului a primit o viză Schengen valabilă pe trei luni din partea Elveţiei la sfârşitul anului trecut şi a sosit cu trenul la Basel de la Berlin la începutul lui ianuarie pentru a-şi duce doi dintre copii la şcoală.

O purtătoare de cuvânt a lui Hodorkovski a confirmat că acesta a depus o solicitare pentru a obţine un permis de rezidenţă permanentă în Elveţia, dar a refuzat să ofere şi alte detalii cu privire la locul exact în care acesta ar dori să se stabilească.

Cea de-a doua soţie a lui Hodorkovski, Inna, are o locuinţă la Geneva, unde mai multe dintre companiile sale au desfăşurat activităţi, potrivit cotidianului elveţian Le Matin.

Cândva cel mai bogat om din Rusia, Hodorkovski a fost încarcerat în 2003 pentru fraudă şi evaziune fiscală. El a fost văzut de mulţi ca un deţinut politic, cea mai prolifică victimă a campaniei preşedintelui Vladimir Putin ce i-a vizat pe ‘oligarhii’ care au profitat de haosul anilor preşedinţiei lui Boris Elţîn, ce a urmat colapsului fostei URSS, pentru a-şi construi averi importante.

Te-ar mai putea interesa și
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Miliardarul Ion Ţiriac anunţă o nouă investiţie lângă Bucureşti
Omul de afaceri Ion Ţiriac a extins baza sportivă de la Otopeni prin inaugurarea Allianz-Ţiriac Summer Arena, o nouă facilitate dezvoltată de Grupul Ţiriac, care include un bazin olimpic......
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor ...
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...