Mihail Vlasov, trimis în judecată alături de fiică şi fostul director general la SC Romexpo SA – DNA

Procurorii DNA l-au trimis în judecată într-un al treilea dosar pe Mihail Vlasov, la data faptelor preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României - CCIR, în prezent deţinut în altă cauză.
Economica.net - J, 24 nov. 2016, 13:26
Mihail Vlasov, trimis în judecată alături de fiică şi fostul director general la SC Romexpo SA - DNA

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, el este acuzat de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase (11 acte materiale), delapidare (17 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată (nouă acte materiale), în formă continuată.

Alături de Mihail Vlasov, pentru fapte similare, au mai fost deferiţi justiţiei fiica sa – Ingrid Vlasov, soţul acesteia – Marian Nedelcu, la data faptelor administrator al unei societăţi, Rodica Luiza Grigorescu, la data faptelor secretar general CCIR, Mariana Rodica Suciu, la data faptelor director general la SC Romexpo SA, şi Nicolai Zdrobici.

În această cauză, luna trecută, Cornelia Liliana Ştefănescu, şefă a Cancelariei CCIR, a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

DNA susţine că, în perioada 2008 – 2014, Mihail Vlasov, abuzând de funcţia deţinută şi de influenţa dobândită în această calitate, a întreprins demersuri pentru obţinerea unor foloase materiale personale şi pentru persoane din anturajul său, în detrimentul instituţiei pe care o reprezenta.

Potrivit procurorilor, au fost adus grave prejudicii atât Camerei de Comerţ, cât şi SC Romexpo SA la care CCIR este acţionar majoritar.

‘După ce a preluat conducerea CCIR, Mihail Vlasov a întreprins acţiuni astfel încât bani din bugetul instituţiei să ajungă la diverse entităţi/societăţi comerciale, în scopul sprijinirii intereselor materiale proprii sau ale unor membri de familie, prin încheierea de contracte şi convenţii. Concret, el şi-a folosit autoritatea şi influenţa faţă de inculpatele Ştefănescu, Grigorescu şi Suciu, pe care le-a determinat să semneze contracte în fals, având drept scop însuşirea şi respectiv folosirea resurselor materiale ale celor două entităţi’, spun anchetatorii.

DNA menţionează că, prin contractele semnate, respectiv contracte de închiriere, contracte de prestări servicii sau colaborare, contracte de asistenţă juridică cu Cabinetul Individual ‘Avocat Mihail M. Vlasov’, au fost direcţionate sume de bani sau au fost puse la dispoziţie imobile din patrimoniul CCIR şi Romexpo la preţuri derizorii, în favoarea lui Mihail Vlasov şi a unor membri de familie.

‘Mihail Vlasov şi-a însuşit sume de bani din bugetul CCIR, pe care le-a cheltuit în interes propriu, după cum urmează: suma de 47.599.382,90 lei retrasă din ‘Fondul la dispoziţia biroului de conducere/Fond la dispoziţia preşedintelui’, prevăzut în bugetul CCIR, ridicată în numerar, pe bază de dispoziţii de plată către casierie; suma de 702.487,68 lei retrasă din contul bancar al CCIR, prin plăţi efectuate cu cardul către mai multe cazinouri, pentru participarea la jocuri de noroc, fără să o restituie’, se arată în comunicat.

Conform DNA, Mihail Vlasov şi celelalte persoane, prin actele şi faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor Camerei de Comerţ şi societăţii Romexpo de peste 54,3 milioane lei, respectiv de aproximativ 6,1 milioane lei.

În cauză, procurorii anticorupţie au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra a cinci imobile ce au fost deţinute de către Mihail Vlasov şi înstrăinate către membri ai familiei sale în scopul eludării măsurilor asigurătorii, precum şi asupra unui imobil ce aparţine fiicei acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Mihail Vlasov a mai fost trimis în judecată în alte două dosare penale, în legătură cu exercitarea funcţiei de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, în aprilie 2014 şi iunie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spun sindicatele Metrorex despre creșterea tarifelor de călătorie la metrou
Ce spun sindicatele Metrorex despre creșterea tarifelor de călătorie la metrou
Creşterea tarifelor la transportul cu metroul bucureştean a fost convenită de Guvernul Bolojan, în condiţiile în care compensaţia alocată de Ministerul de Finanţe pentru Metrorex este la......
Angajarea muncitorilor extracomunitari restricţionată prin OUG 32. Accesul la forţă de muncă din afara UE mai scump, mai birocratic – Patronat
Angajarea muncitorilor extracomunitari restricţionată prin OUG 32. Accesul la forţă de muncă din afara UE mai scump, ...
OUG privind accesul străinilor pe piaţa muncii din România reconfigurează profund accesul angajatorilor la forța de ...
Bolojan: O acţiune pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan este posibilă, în condițiile actuale
Bolojan: O acţiune pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan este posibilă, în condițiile actuale
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, legat de posibilitatea suspendării preşedintelui Nicuşor Dan, că, la modul în ...
VIDEO „Autostrada Sudului A6”: Imagini cu lotul Filiași – Drobeta Turnu Severin, unde se execută foraje geotehnice
VIDEO „Autostrada Sudului A6”: Imagini cu lotul Filiași – Drobeta Turnu Severin, unde se execută foraje ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a postat joi imagini de pe lotul Filiași –Drobeta Turnu Severin ...