Ministerul Agriculturii vrea să acorde ajutoare de stat de 34,6 milioane de lei pentru înființarea de stâne montane

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca printr-o schemă de ajutor de stat 34,6 milioane de lei, echivalentul a 7 milioane de euro, pentru înfiinţarea stânelor montane, valoarea totală maximă eligibilă a unui proiect pentru acest tip de investiţie fiind de 300.000 lei, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul instituţiei, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 12 sept. 2022, 17:52
Ministerul Agriculturii vrea să acorde ajutoare de stat de 34,6 milioane de lei pentru înființarea de stâne montane

„Schema de ajutor sprijină realizarea de investiţii în înfiinţarea de stâne în zona montană (…) în vederea prelucrării laptelui şi obţinerea produselor derivate din acesta într-un spaţiu amenajat corespunzător, adăposturi pentru animale şi pentru crescătorii de animale. Valoarea totală maximă eligibilă a proiectului, permisă pe acest tip de investiţie, este de 300.000 de lei, din care 50% reprezintă ajutor de stat şi 50% reprezintă cofinanţarea beneficiarului”, se menţionează în proiect.

În situaţia în care există beneficiari care depun proiecte a căror valoare totală maximă eligibilă depăşeşte valoarea totală prevăzută, atunci diferenţa se suportă integral de către beneficiar.

Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie crescători de animale conform art. 1 din Legea nr. 332/2018 cu modificările şi completările ulterioare; să îşi desfăşoare activitatea în zona montană; să acceseze o singură dată pe întreaga perioadă de derulare a Programului investiţiile precizate, să nu fi primit sprijin prin PNDR 2014 -2020, inclusiv pe perioada de tranziţie la noua Politică Agricolă Comună, pentru aceleaşi cheltuieli eligibile legate de investiţiile prevăzute în document.

Printre cheltuielile eligibile se află cele legate de construcţia stânelor montane şi cele pentru achiziţionarea terenurilor, dar numai în limita a maximum 10% din totalul costurilor eligibile aferente construcţiei stânei montane; cheltuieli generate de achiziţia sau achiziţia prin leasing de utilaje, echipamente şi mijloace de transport, în limita valorii de piaţă a activelor, specializate în funcţie de tipul investiţiei; cheltuieli generale legate în mod direct de construcţia stânelor montane şi cele pentru pentru achiziţionarea terenurilor în limita a maximum 7% din valoarea acestora, cum ar fi cheltuieli cu serviciile, respectiv elaborare studii de fezabilitate, studii geotehnice, studii topografice, studii de mediu, proiecte de construcţie, servicii de arhitectură, consultanţă şi autorizaţii.

Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile prevăzute nu reprezintă cheltuială eligibilă, cu excepţia cazului în care nu este recuperabilă în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA.

Intensitatea ajutoarelor nu trebuie să depăşească 50% din cuantumul cheltuielilor eligibile prevăzute.

Termenul final până la care se aplică schema de ajutor este 31 decembrie 2022, iar plăţile aferente Programului vor fi efectuate până la data de 29 decembrie 2023.

Tipurile de produse care se obţin prin realizarea investiţiilor prevăzute în proiectul de act normativ sunt: lapte, lapte complet netratat şi laptele parţial sau integral degresat; smântână; lapte acru, lapte şi smântână covăsite, iaurt, chefir şi alte sortimente de lapte şi smântână fermentate sau acrite; zerul; produsele pe bază de componente naturale ale laptelui, nedenumite şi necuprinse în altă parte; untul şi alte grăsimi provenind din lapte, cremă din lapte tartinabilă; brânză şi caş.

Acordarea ajutorului de stat se realizează prin decontarea cheltuielilor efectuate pentru realizarea investiţiei, pe baza documentelor prezentate de beneficiar, respectiv contracte, situaţii de lucrări, facturi şi alte documente de plată. Plata cheltuielilor eligibile se face după verificarea fiecărei cereri de rambursare depuse, cu încadrarea în valoarea maximă a ajutorului aprobat prin contractul de finanţare.

Sumele necesare schemei de ajutor se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MADR, ce va repartiza creditele bugetare cu această destinaţie către ANZM, în calitate de autoritate de implementare a Programului.

Perioada de monitorizare a investiţiei este de doi ani de la data finalizării investiţiei.

În cazul investiţiilor colective realizate de cooperativele agricole, în perioada de monitorizare, membrii cooperativei agricole au drept de preemţiune la transferul sau la vânzarea investiţiei.

Sursa foto: RomaniaTv.Net

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...