Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va acorda, în 2025, un ajutor de stat pentru investiţii în locuri de cazare pentru porcine, în valoare de 1,4 miliarde de lei, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru susţinerea sectorului suin fiind publicat spre consultare publică pe site-ul instituţiei.
AGERPRES - mie, 30 apr. 2025, 20:50
Ministerul Agriculturii vrea să ofere ajutoare de 1,4 miliarde de lei în 2025 pentru investiții în construirea de locuri de cazare pentru porci

„Scopul actului normativ este revitalizarea sectorului suin din România, afectat de scăderea continuă a efectivelor de porcine şi de creşterea accentuată a costurilor de producţie. Programul vizează sprijinirea investiţiilor în capacităţi noi sau modernizarea fermelor existente aflate în conservare, contribuind la consolidarea siguranţei alimentare şi la reducerea deficitului comercial”, se arată într-un comunicat al ministerului de resort transmis miercuri cptre Agerpres.

Astfel, prin Programului de susţinere a crescătorilor de porcine pentru înfiinţarea de locuri de cazare în complexe de porcine de reproducţie, creştere şi îngrăşar se va acorda un sprijin de până la 65% din valoarea eligibilă, respectiv până la 80% pentru tinerii fermieri, costul eligibil maxim fiind de 13.300 de euro/loc nou şi 10.180 de euro/loc în fermă conservată.

Beneficiari eligibili sunt: PFA, întreprinderi individuale/familiale, societăţi agricole şi persoane juridice care desfăşoară activităţi în sectorul suin şi care au obligaţia desfăşurării activităţii pentru o perioadă de minimum 10 ani de la finalizarea investiţiei.

„Aşa cum am promis, revitalizăm sectorul suin şi îi redăm locul strategic pe care îl merită în economia agricolă naţională. Prin acest program oferim sprijin concret fermierilor români pentru a se dezvolta şi pentru a asigura României necesarul de consum de carne de porc din producţie internă. Este o investiţie în securitatea alimentară a României”, a declarat ministrul Barbu.

Potrivit proiectului, valoarea totală a ajutorului de stat este de 1.400.000.000 de lei şi se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, în limita sumelor aprobate prin legile bugetare anuale.

„Bugetul total aferent schemei de ajutor de stat este distribuit în cadrul a două componente distincte, după cum urmează:
Componenta 1 – Investiţii în locuri noi de cazare în complexe de porcine pentru reproducţie, creştere şi îngrăşare (…): 50% din valoarea totală a ajutorului de stat; Componenta 2 – Investiţii în locuri de cazare în complexe de porcine pentru reproducţie, creştere şi îngrăşare cu cel puţin o fermă zootehnică aflată în conservare (…): 50% din valoarea totală a ajutorului de stat”, se arată în proiect.

Cererile de finanţare se vor depune la direcţiile pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în cadrul sesiunilor ce vor fi anunţate prin ordin al ministrului agriculturii, acestea fiind însoţite de documente justificative precum: dovada dreptului de proprietate asupra terenului, autorizaţii, studii de fezabilitate, documente financiare.

Selecţia proiectelor se face în baza punctajului obţinut, în funcţie de capacitatea de producţie sau suprafaţa agricolă deţinută, iar termenul maxim de implementare a investiţiei este de 48 de luni de la semnarea contractului, cu posibilitate de prelungire cu până la 6 luni.

Potrivit datelor statistice din proiectul de act normativ, sectorul creşterii porcului din România se află într-un declin pronunţat, astfel efectivele de suine au înregistrat constant scăderi: anul 2020 – 3.784.507 capete, anul 2021 – 3.619.581 capete, anul 2022 – 3.328.734 capete, anul 2023 – 3.154.053 de capete, anul 2024 – 3.015.178 capete.

De asemenea, acoperirea consumului din producţia internă s-a diminuat de la 47% în 2022 şi 46% în 2023, la 45% în anul 2024, iar balanţa comercială pentru anul 2024 a înregistrat un deficit de 122,8 milioane de euro pentru animale vii din specia suine, şi un deficit de 1,074 de miliarde de euro pentru carnea de porc.

Proiectul de act normativ este disponibil pe site-ul instituţiei, iar opiniile şi sugestiile sunt aşteptate în termen de 10 zile calendaristice de la publicare.Investitorul veteran pe piețele emergente, Mark Mobius, păstrează cea mai mare parte a fondurilor sale în numerar, pe fondul incertitudinilor globale legate de comerț, care este probabil să persiste până la șase luni.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...