Ministerul Agriculturii vrea un Fond Național de Sprijin pentru a gestiona riscurile din agricultură. Fermierii vor contrubui cu 3% din banii aferenți plăților directe

Pentru a gestiona riscurile din agricultură, Ministerul Agriculturii anunță că există posibilitatea creării unui Fond Național de Sprijin pentru perioada 2023-2027. Acesta se va constitui din contribuțiile tuturor fermierilor beneficiari de plăți directe, prin reținerea anuală a unui procent de 3% din suma cuvenită.
Alina Stanciu - vin, 04 feb. 2022, 17:58
Ministerul Agriculturii vrea un Fond Național de Sprijin pentru a gestiona riscurile din agricultură. Fermierii vor contrubui cu 3% din banii aferenți plăților directe

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, anunță posibilitatrea creării unui Fond de sprijin pentru perioada 2023-2027 din care fermierii vor fi despăgubiți în caz de evenimente meteorologice nfavorabile. La Fond vor contribui toți beneficiarii de plăți directe, cu 3% din valoarea sumelor primite.

“Există posibilitatea ca, în paralel cu măsura de asigurare pe Pilonul II, gestionată de AFIR, respectiv actuala măsură 17.1, să construim un Fond național de sprijin pentru perioada 2023-2027. Acest fond se va constitui din contribuțiile tuturor fermierilor beneficiari de plăți directe, prin reținerea anuală a unui procent de 3% din suma care va fi plătită fiecărui fermier în parte. Nu va fi un drum ușor, dar trebuie să atragem companiile de asigurări către agricultură, pentru polițe facultative. Trebuie să avem acest mecanism statal pentru a răspunde cât mai bine provocărilor viitoare”, a declarat ministrul Chesnoiu, printr-un comunicat.

Potrivit acestuia, din discuțiile avute cu firmele de asigurări, reiese că este momentul optim pentru a pune bazele acestui fond care să facă mai ușoară gestionarea riscurilor în agricultură, având în vedere efectele schimbărilor climatice.

Prin Submăsura 17.1, fermierii primesc 70% din valoarea primei de asigurare eligibile și plătită efectiv în cazul în care se asigură în vederea gestionării corespunzătoare a riscurilor care le pot afecta producția agricolă.

În ceea ce privește Planul Național Strategic ( PNS), Ministerul de resort anunță faptul că s-au încheiat consultările online cu entitățile publice și private implicate. În ultima rundă de întâlniri au fost abordate măsurile de investiții și alte intervenții în domeniul agricol, finanțate din Pilonul II PAC, Eco-schemele, finanțate din Pilonul I, intervențiile de mediu și climă, precum și alte angajamente de dezvoltare rurală, în coordonarea ministrului Adrian Chesnoiu.

La cea de-a doua reuniune au fost analizate intervențiile privind bunăstarea animalelor care se vor regăsi în noul Plan Național Strategic.

“Prin toate consultările desfășurate în ultimele 3 săptămâni, m-am asigurat că elaborăm un document care răspunde nevoilor reale ale agriculturii românești pe termen scurt, mediu și lung. Trebuie să ținem cont de încadrarea în Regulament și am căutat soluții viabile pentru stimularea fermierilor. Toate măsurile vin să sprijine producătorul român. Trimitem la Bruxelles un plan național strategic ce va reflecta specificul agriculturii românești”, a adăugat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...