Ministerul chinez de Externe a cerut Franței să renunțe la un contract militar cu Taiwanul, afacere care ar dăuna apropierii sino-franceze

China a cerut marţi Franţei să "anuleze" un contract de armament cu Taiwanul, subliniind că o astfel de tranzacţie cu insula revendicată de Beijing şi condusă de un guvern rival ar putea "dăuna relaţiilor sino-franceze", informează AFP, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 12 mai 2020, 14:13
Ministerul chinez de Externe a cerut Franței să renunțe la un contract militar cu Taiwanul, afacere care ar dăuna apropierii sino-franceze

Potrivit presei taiwaneze, vânzarea se referă la echipamente pentru fregate de producţie franceză vândute marinei taiwaneze în anii ’90, caz care provocase la vremea respectivă o gravă criză diplomatică între Paris şi Beijing.

„China a transmis Franţei profunda sa îngrijorare”, a indicat marţi Ministerul chinez de Externe într-un comunicat.

Taiwanul este un subiect foarte sensibil pentru Republica Populară Chineză, care consideră insula drept una dintre provinciile sale. Cu o populaţie de 23 milioane de locuitori, acest teritoriu insular este condus din anii 1940 de un regim diferit de cel din China continentală.

Beijingul denunţă orice relaţie oficială între ţări străine şi Taipei, schimburi pe care le asimilează unui sprijin acordat separatismului taiwanez.

„Ne opunem oricăror vânzări de arme sau schimb militar ori de securitate cu regiunea Taiwan”, subliniază MAE chinez în acelaşi comunicat.

„Cerem Franţei să-şi anuleze planul de vânzare de arme către Taiwan pentru a evita deteriorarea relaţiilor sino-franceze”, se menţionează în text.

În 1991, Franţa a semnat un contract de vânzare a şase fregate către Taiwan pentru suma de 2,8 miliarde de dolari, provocând o răcire a relaţiilor diplomatice franco-chineze.

Marina taiwaneză a transmis la 7 aprilie 2020 într-un scurt comunicat că intenţionează să modernizeze fregatele franceze de tip Lafayette (foto).

O sursă apropiată dosarului a confirmat pentru AFP că un contract a fost într-adevăr aprobat de Ministerul taiwanez al Apărării pentru modernizarea sistemelor de lansare a momelilor antitorpile de tip Dagaie, care echipează aceste fregate.

Un lansator de acest tip este utilizat pentru a evita lovirea de către o rachetă inamică.

Potrivit media taiwaneze, care citează un site al guvernamental taiwanez, costul tranzacţiei ar fi de peste 800 milioane de dolari taiwanezi (24,6 milioane de euro).

Conform aceleiaşi surse, partenerul francez ar fi societatea DCI-Desco, unitate a grupului Defense Conseil International (DCI).

Numit oficial „Republica China”, regimul taiwanez se consideră moştenitor al regimului fondat în China în 1912. El a controlat partea continentală a Chinei până în 1949, dată la care a pierdut războiul civil în faţa comuniştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Mâncare de restaurant, direct la raft: City Grill investește 7 milioane de euro într-o fabrică la Buftea
Mâncare de restaurant, direct la raft: City Grill investește 7 milioane de euro într-o fabrică la Buftea
Grupul City Grill se extinde pe segmentul mâncărurilor gata preparate - ready meals - cu o investiție de șapte milioane de euro într-o fabrică la Buftea, lângă București. ...
FOTO Al 22-lea tren Alstom fabricat pentru România, recepționat preliminar
FOTO Al 22-lea tren Alstom fabricat pentru România, recepționat preliminar
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 28 aprilie 2026, reprezentanți ai ARF, EGIS și ALSTOM ...
Proiectele rezidențiale din 2026 – cum să te diferențiezi de competitori? Echipează premium fiecare apartament!
Proiectele rezidențiale din 2026 – cum să te diferențiezi de competitori? Echipează premium fiecare apartament!
Piața imobiliară din 2026 a atins un punct de maturitate în care cumpărătorii nu mai caută doar "patru pereți", ci ...
Primark va deschide al cincilea magazin din România, la Craiova
Primark va deschide al cincilea magazin din România, la Craiova
Primark, retailer de îmbrăcăminte cu preţuri accesibile, va deschide primul său magazin din Craiova la 9 iunie, anunţă ...