Ministerul de Interne vrea să schimbe procedurile de control intern

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a iniţiat un ordin prin care urmează să schimbe şi să simplifice modul în care se efectuează controlul intern, astfel încât procedurile să fie finalizate şi în situaţia în care persoanele vizate lipsesc - sunt în concediu, internaţi sau în misiune.
Economica.net - S, 20 aug. 2016, 06:29
Ministerul de Interne vrea să schimbe procedurile de control intern

„Aspectul principal avut în vedere la elaborarea noului proiect de ordin privind executarea controalelor în Ministerul Afacerilor Interne îl reprezintă punerea în aplicare a principiului operativităţii, care presupune efectuarea şi finalizarea la timp şi în mod complet a activităţilor specifice de control, într-o manieră cât mai simplificată, în vederea înlăturării disfuncţionalităţilor constatate”, se arată în referatul de aprobare publicat de MAI.

Ministerul Afacerilor Interne mai arată că ordinul supus consultării prin transparenţă decizională urmează să permită comisiei de control să facă verificări chiar şi atunci când angajaţii vizaţi sunt în concediu medical, de odihnă sau se află în misiune.

„În cazul în care personalul supus controlului se află în concediu de odihnă, în concediu medical, este internat în spital, este în misiune, delegaţie, detaşat ori în alte situaţii obiective, controlul se realizează în lipsa acestuia”, se arată în documentul citat.

Proiectul de act normativ le impune şi norme de conduită atât celor care efectuează controlul cât şi persoanelor verificate „fiindu-le interzis să recurgă la ameninţări, intimidări, promisiuni ori violenţe, inclusiv asupra petenţilor sau martorilor, cu scopul de a obţine mărturisiri, rapoarte sau declaraţii ori de a influenţa rezultatul unor verificări sau constatări”.

Documentul supus aprobării reglementează modalitatea de soluţionare a cazurilor în care personalul în sarcina căruia au fost constatate deficienţe formulează obiecţii. În această situaţie se încheie un proces-verbal în care se consemnează aspectele semnalate de conducătorul entităţii controlate ori de către personalul în cauză. Aceste lucruri vor analizate de comisia de control la încheierea raportului de control.

Propunerile sau criticile aduse acestui proiect pot fi trimise prin e-mail la [email protected] în termen de 10 de zile începând cu ziua următoare postării pe site-ul MAI, mai exact până pe 29 august.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...